Te arde. Stiu
ca te arde. Dar daca vii in România, asteapta-te sa gasesti aici o societate
profund polarizata, profund schizoida. Din ce in ce mai polarizata si mai
schizoida de la an la an. Ma tem ca ai sa gasesti - ca si mine - o majoritate
ponosita, subjugata compromisului si lipsita de drepturi, despuiata pana si de
propriile potentialitati, peste care troneaza vulgar si arogant o minoritate, indraznesc
sa spun ucigasa, cu "gipane" supradimensionate, gata sa te spulbere
cu zile pentru singura vina de a te fi aflat in fata scumpilor lor bolizi, gata
sa te stalceasca in bataie pentru simplul moft de a-i fi incurcat in
grandomania lor fara limite.
Sant indivizi
care si-au pierdut orice reper nu doar crestin, ci uman. Iar lege nu exista.
Decat, poate, pentru prosti, in fond, asta e si ideea. Sarmanii ii urasc pe
bogati, ii dispretuiesc pentru comportamentul lor, dar in adancul inimii ii
invidiaza, le admira viata si ar vrea sa fie ca ei. Sa poti ajunge din
terorizat terorist, iata visul ce merita visat! Oamenii au uitat sa-si vorbeasca,
si latra.
Se comunica
aproape monosilabic: bai, mai, vino, du-te, hai, ma-ta; toate formulele de
politete, de bunavointa, cuvintele acelea galante, cu consistenta, noima si
duh, care te imbogatesc, care iti descretesc fruntea si iti fac ziua agreabila
- multumesc, buna ziua, ce mai faceti, ma bucur pentru dumneavoastra - par sa
fi iesit din uz. Traiesc numai in dictionare si, din cite imi dau seama, dictionare
nu prea mai foloseste nimeni.
Lumea se imbulzeste
in zona ta privata la banca, la posta, la magazin. Lumea nu e senina si demna.
Lumea care "se descurca" e mereu grabita, repezita, agresiva. In
realitate, se fusereste la greu, si totul pare dus numai pina la jumatate. Hai,
maximum pina la trei-sferturi, dupa care "e bine si asa", se schimba
brusc directia, viziunea, prioritatea.
Fidelitatea fata de un principiu asumat
e taxata drept rigiditate, criteriile-s bune doar in teorie. Flexibilitatea e
cuvintul de ordine azi, mai ales cea morala. Se practica, in plus, o exhibare
degradanta, gretoasa a sexualitatii; senzualitatea femeii nu mai e cu perdea, e
pornografie; machiajul e greu, decolteurile - adinci, barbatii - atatati in
animalicul lor.
Lucrurile sfinte sint subiect de banc, iar spatiul public este
nespalat.
De gura
adolescentilor sa te feresti. Multi dintre ei nu mai respecta nimic si pe
nimeni, nici chiar (de fapt, asta in primul rind) pe ei insisi.
Rusinea a
murit, cuviinta isi da ultima suflare.
Prin
cartiere, cofetariile s-au transformat in cazinouri. Manelele au evadat din
muzica si s-au instalat in haine, in arhitectura, in maldarele de gunoaie din
mijlocul parcurilor nationale, in drujbe si in termopane. Kitsch-ul acopera
ultimele bastioane ale solemnitatii si ale decentei. Piese de o frumusete
elegant trasata cad in miinile unor demolatori nu doar fara cultura, ci lipsiti
chiar si de acea innascuta delicatete in fata puritatii simple. Unii demoleaza
chiar construind. Demoleaza autenticul si frumosul, slutesc peisajul si
handicapeaza sufletele privitorilor. Natura, creatie a lui Dumnezeu, e
incendiata, braconata, furata, retezata la pamint, lasata sa se iroseasca sub
scaieti. Asa trateaza mai-marii darul. Tara-i un SRL. Al lor.
Preotia se
vinde si se cumpara, mosiile sufletesti se transeaza ca si imobiliarele.
Spiritul trebuie ancorat cu lanturi in trotuar, ca nu cumva sa leviteze.
Trebuie indesat cu talismane din pleu. Crucile trebuie impanate ca niste toape
ale tranzitiei, cu flori de plastic indesate in jumatati de PET-uri pline de
praf. Evlavia se exprima in doze mari de beton, in pseudo-icoane si in podele
sclipicioase.
Lucrurile
bune trebuie sa fie mari. Bigotismul a devenit virtute si vorbeste in citate
aproximative. Ai senzatia ca sufletele ratacesc razlete undeva intr-un gulag
invizibil, iar trupurile derutate, tracasate de griji, se preumbla singure,
pustii si pline de riduri de colo pina colo, punandu-si ca unic tel banul - fara
de care esti nimeni. Daca nu ai bani, nu ai drepturi, nu primesti respect, nici
ingrijire, demnitatea persoanei umane sta in dimensiunea portofelului, in
succes, in numarul de plecaciuni efectuate periodic fata de pile suspuse.
La cantitatea
de munca si de stres pe care o presupune, o minima prosperitate te costa sanatatea,
casnicia si viata personala. Toti vor sa ajunga bogati repede, doar o viata au,
si ea se consuma integral aici, intre hoti si smecheri, in aceasta perpetua
senzatie de nesiguranta. Da, asteapta-te ca in Romania sa te simti in nesiguranta.
Asteapta-te de asemenea sa gasesti lucruri mai proaste decat
"dincolo" la preturi mai mari decat "dincolo", la salarii
mai mici decat "dincolo".
Cine mai are
oare instinctul de a produce realmente ceva, si inca lucruri de calitate? O mai
fi viu instinctul acela al taranului harnic si cu scaun la cap de a
diversifica, de a fi pregatit, de a umple hambarul cu lucrul mainilor lui? Ori
pasiunea mestesugarului de a lasa ceva solid in urma, peste generatii? Mai tine
cineva la ideea lucrului durabil si bine facut ca la o satisfactie personala?
Nu pot sa iti dau mari sperante. Se practica intermedierea, comertul, mutatul
dintr-o parte intr-alta a lucrurilor produse de altii. Se practica mulsul.
Mulsul de bani de la stat, mulsul din fonduri europene. Toata tara pare o teapa.
Totul pare gestionat, legiferat si administrat, de parca ar avea in vedere un
unic obiectiv: teapa. Cat mai mare si cat mai repede.
Asteapta-te
ca acela care a comis o ilegalitate sa iti pretinda sa platesti in locul lui,
iar daca refuzi sa o faci, sa se indigneze ca "nu e drept". Smecheria
e numai a lui, dar vinovatia e la comun, ca la comunisti. Cand e de luat, sa ia
singur, dar cand e de dat, sa dea toti. Pretutindeni manipulare, dezinformare,
naivitate intretinuta, saracie. Democratia nu functioneaza, fiindca daca ar
functiona ar insemna ca poporul ar avea puterea, or eu nu vad asta niciunde.
Educatia e dinamitata, dupa cum e si familia. Copiii raman de izbeliste, devorati
de oboseala, precaritatea materiala, visele consumiste sau ambitiile de cariera
ale parintilor.
Sanatatea e un cadavru in putrefactie, iar - daca-mi permiti metafora - la morga nu functioneaza nici frigiderele, nici aerul conditionat. Agricultura e in colaps; turismul e o gluma sinistra (avem brand, dar n-avem produsul propriu-zis); sportul e cvasi-inexistent. Drumurile sint omor cu premeditare.
Ai senzatia ca
tara nu e guvernata. Ai senzatia ca singurul care mai duce la o coeziune de
vreun fel e fotbalul. Vei resimti cu o acuitate dureroasa dezagregarea, disolutia,
absenta oricarei strategii a poporului roman pentru poporul roman. Cine suntem?
Cine vrem sa fim? Daca iti pui asemenea intrebari, daca te intereseaza ce cerem
noi de la noi insine ca neam si ca stat, unde anume avem de gind sa ne pozitionam
in matricea natiunilor, din punct de vedere cultural, politic, economic, unde
ne vedem peste 20 de ani si ce intreprindem, concret, pentru asta, ma indoiesc
ca vei afla in tara un raspuns.
Oamenii nu
mai cred, nu mai spera, nu ii mai motiveaza nimic decat interesul propriu,
chinurile si frustrarea acumulata, dar zac inerti civic, vociferind inutil in
fata televizorului sau pur si simplu epuizati, preferind sa se lase condusi.
Direct in stalp sau in sant. Pare ca nu-i mai socheaza nimic, nu-i mai
oripileaza nimic, nimic nu li se mai pare strigator la cer.
Patria e
enclavizata. Caci da, singurele care mai traiesc, care mai respira cat de cat
normal, care mai tintesc catre ceva, care nu au fost carbonizate inca in acest
razboi civil mocnit, dar generalizat sunt cateva discrete enclave de dreapta
judecata, de deschidere, de initiativa, de profesionalism, de activitate
creatoare, de revolta si constructie, de demnitate, de marturisire, de crestinism
autentic, de delicatete revigoranta, de daruire si bunatate, de gandire pe
termen lung, de convingere in niste valori perene, clare si nenegociabile.
In fata
acestor oameni, care se incapataneaza sa dea ce au mai bun din ei in aceste
conditii (pe care tu abia reusesti sa le suporti in trecere), iti vei pleca
fruntea si te vei simti inferior. Unii zic ca enclavele sunt majoritare si probabil
ca e adevarat. Dar nemaiputand comunica intre ele, neputandu-se uni si actiona in
front comun, sunt, practic, anihilate. Urletul ubicuu al imposturii ii ascunde,
vrand sa ii faca muti si invizibili. Cauta sa le discrediteze eforturile, ii
bruiaza si descurajeaza sistematic, ca intr-un plan perfid menit sa convinga ca
verticalitatea aici e imposibilitate si povara. Uneori reuseste. Enclavele
bine-crescute isi accepta marginalitatea, efectuand miscari retractile catre
forul interior al propriei fiinte, refugiindu-se in anonimat ca sa se salveze macar
pe sine. Intelepciunea lor proaspata, rabdarea lor purificatoare se transmite
ca alchimia numai pe filiere de initiati, iar copiii lor vor suferi precum
ciudatii si inadaptatii societatii.
Vino, daca insetezi
tare, dar ai sa pleci mai indurerat si mai confuz, realizand ca, de fapt,
alternativa perpetua in care traiesti, dulcele intangibil, posibilitatea acelui
"acasa" la care visezi mereu si-n care, ca emigrant roman, esti
suspendat o viata intreaga, de fapt nu exista. A murit si, incet-incet, va muri
si in tine.
... impotriva prostiei
zeii insisi lupta in zadar ..."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu