Cruciti-va de tristul adevar!
Nu stiu cata rabdare a avut de le-a adunat baiatul acesta, dar este pe faza!
România este o ţară de poveste.
O ţară în care nimic nu este ceea ce pare a fi.
Credeti-ne, pe cuvânt!
La noi, în România:
- Salariile cresc, scăzând
- Pensiile sunt tot mai mari, fiind reduse
- Medicamentele gratuite trebuie
cumpărate
- La robinet, apa caldă curge rece, iar apa potabilă nu e
bună de băut
- Trăim în frig plătind tot mai multă căldură
- Plătim asistenţa medicală gratuită
- Avem un preşedinte care spune mereu adevărul dar
fiecare promisiune a lui se dovedeşte a fi o minciună. Culmea, la fel se
întâmplă şi cu primul ministru!
- Premierul ştie totdeauna ce vrea
"românul" fără să-l întrebe niciodată
- Banii ţării sunt tot mai putini şi avem tot mai multi
miliardari
- Poporul primeşte tot mai mult iar numărul
săracilor sporeşte în fiecare zi
- Cel mai performant guvern ales de parlament este acela
care tocmai fusese destituit pentru incompetenţă
- Fiecare ministru jură azi, cu mâna pe biblie, că
doreşte binele poporului şi de a doua zi porneşte un program menit să-l
distrugă
- Salariile profesorilor au crescut cu 50%, prin
reducerea cu 15%
- Într-un singur an au fost create 200 000 locuri de
muncă şi ca urmare numărul şomerilor a crescut cu 300 000
- Este garantată libertatea de exprimare a
cetăţeanului datorită efortului serviciilor speciale de a le asculta,
în fiecare clipă, telefonul
- Libertatea presei este sfântă, de aceea ajung în stare de faliment tot
mai multe ziare antiguvernamentale
- S-a redus cu peste 60% numărul taxelor şi impozitelor,
dar plătim cu 20% mai mult taxe şi impozite
- S-au desfiinţat peste 100 agenţii guvernamentale, prin
creşterea numărului angajaţilor în plată al acestora cu circa 10%
- Cabinetul premierului a fost micşorat, desfiinţat
chiar, prin angajarea în plus a câtorva zeci de consilieri personali
ai primului-ministru
- Constituţia este respectată de guvernanţi prin
încălcarea fiecărui paragraf al ei, sub îndrumarea atentă a
primului ministru care este doctor în drept constituţional. Din nou,
culmea, la fel procedează şi preşedintele!
- Legile cele mai bune în România sunt cele care
nemulţumesc pe toată lumea
- Avem şi o instituţie denumită Direcţia Naţională
Anticorupţie care a obţinut rezultate remarcabile în lupta împotriva
corupţilor, fără să fie condamnat vreun corupt. Ca urmare,
fără nici un corupt, am devenit ţara cea mai coruptă din Europa
- Deşi 60% din alegătorii cu drept de vot au optat
pentru un preşedinte sau altul, adevăratul şef al statului a fost
desemnat de "flacăra violet"
- O campanie electorală de câteva sute de milioane de
euro a fost plătită cu numai circa cinci milioane
- Am fost o ţară fără premier două luni, având
concomitent în funcţie trei prim-miniştri: unul demis, unul
interimar şi unul desemnat
- Împrumuturile externe împovărătoare, menite să scoată
ţara din criză, adâncesc şi mai grav criza
- Avem o armată tot mai puternică cu o dotare tot mai
precară
- Am intrat în Uniunea Europeană, trăim mai bine
dar o ducem de două ori mai prost
- Speranţa de viaţă este tot mai mare prin creşterea fără
precedent a mortalităţii
- Şcoala este gratuiă pentru toţi copiii, plătindu-se
taxe scolare tot mai mari
- Pentru copiii preşcolari s-au infiinţat mai multe
grădiniţe datorită reducerii drastice a numărului celor
existente
- Analfabeţii nu numai că pot citi, ei chiar învaţă legea
circulaţiei şi obţin permisul de conducere
- Turismul a cunoscut o creştere nemaiîntâlnită, ca
urmare a scăderii numărului turiştilor cu peste 50% faţă de anul
precedent
- S-au luat măsuri hotărâte de întărire a economiei prin
desfiinţarea a câte 20 000 de intreprinderi lunar
- Deşi, prin străduinţa guvernului, se produc
anual 10 pâini pe cap de locuitor, fiecare cetăţean are
asigurată cel puţin o pâine în fiecare zi
- Agricultura noastră poate hrăni 80 de milioane de
oameni, ca urmare peste 80% din mâncarea zilnică a românului este
adusă din alte ţări
- Petrolul produs de noi este cel mai ieftin din lume.
Cum reuşim? Îl plătim cu preţul cel mai mare din Europa. Cu gazele se
întâmplă la fel
- Construim în fiecare an sute de kilometri de
autostradă şi ca urmare avem autostrăzi tot mai puţine
- Şi gropile din carosabil devin tot mai numeroase
întrucât le astupăm continuu cu asfalt
- Oricare altă ţară cu atâtea minuni adunate laolată ar
fi dispărut demult. Noi existăm!
Mai sunt şi alte minuni în ţara asta. În România, minunile nu se
sfârşesc niciodată! Şi asta fiindcă şi noi, românii, suntem un popor de
poveste. Alegem mereu şi mereu conducătorii cei mai capabili de
minunăţii!
Poveste adevărată, scrisă de un cetăţean adevărat al acestei ţări
adevărate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu