octombrie 27, 2012

You will convert if you will see these images.

A Message from Archangel Gabriel

Am cerut putere si viata mi-a dat dificultati pentru a ma face puternic… Am cerut intelepciune si viata mi-a dat probleme ca sa le pot rezolva Am cerut sa pot sa zbor si viata mi-a dat obstacole ca sa le pot depasi Am cerut iubire si viata mi-a dat oameni pe care sa-i ajut in problemele lor Am cerut favoruri si viata mi-a dat potential Nu am primit nimic din ce am vrut, dar am primit tot ce aveam nevoie... Sa iubesti pentru a fi iubit, e omenesc; dar sa iubesti imbatat de transfigurare doar pentru a iubi este aproape DIVIN.

octombrie 10, 2012

Mircea Chelaru - Pietrele au început să vorbească

Miercuri, 26 septembrie 2012
"Oraşul dacilor de la Turdas" Da! Am fost acolo! Vă trimit, în premieră absolută, ceea ce am văzut la Turdas, pe traseul excavaţiilor autostrăzii. Am fost cu prof. Victor Craciun şi senatorul Avram Crăciun, alăturat fotografului Virgil Jireghie de la Arad. Priviţi îinscrisurile şi comparaţi-le cu cele de la Tărtăria şi Oţeleşti de Iaşi! Sau chiar cele de pe inelul de aur de la Ezerovo. Este numitorul comun al existenţei noastre inteligente de peste 20 de mii de ani.
Constatările sunt numeroase. Dar vom dezvolta public subiectul. Am facut acest demers pentru ca există deja emisă ipoteza descărcarii arheologice, ceea ce ar fi încă un gest criminal asupra identităţii noastre ancestrale! Scriu toate acestea pentru a se şti şi spre a se acţiona! Iată cum, aşa cum spunea fondatorul constiinţei naţionale, unicul Eminescu, pietrele au început să vorbească. Şi nu numai de azi sau de ieri.
Bucuraţi-vă! " Gen.(r) Dr. Mircea Chelaru, Vicepresedinte al Ligii Culturale Romane. ps. Din cauze tehnice nu am putut ataşa mai multe foto. Dar sunt deja o certitudine!
DESCOPERIRE FABULOASĂ, la Hundeoara! Ce s-a găsit sub pământ, te va pune pe gânduri! Petrea Pietreanu, Ramona Ştefan 24 August 2012, Ora 00:00, 46 comentarii Arheologii români au făcut o descoperire de senzaţie în judeţul Hunedoara! Aici a fost descoperit un oraş imens, cel mai vechi din Transilvania, şi chiar mai vechi decât piramidele egiptene!
De cele mai multe ori, arheologii români au ocazia de a descoperi istoria României, ascunsă sub straturi de pământ, doar când autorităţile vor să mai construiască una-alta. E şi cazul celui mai vechi oraş din Transilvania, ridicat pe la anul 4.200 î.Hr, înainte să apară piramidele din Egipt (2.630 - 2.611 î.Hr.). Aşezarea a fost descoperită în timp ce muncitorii săpau pentru amenajarea autostrăzii Sibiu- Nădlac. Se întinde pe 100 de hectare Situl aflat în Turdaş, Hunedoara, se întinde pe 100 de hectare, are fortificaţii, cartiere, iar printre ruine au fost găsite multe vase şi statuete valoroase. "Un sistem de apărare din acea vreme, pe o aşa mare suprafaţă, nu s-a putut cerceta în Europa: costă foarte mult. Noi am avut această şansă datorită autostrăzii", a declarat Sabin Adrian Luca, coordonatorul cercetărilor. Scrieri de 7.000 de ani în aceeaşi zonă
Civilizaţiei Turdaş îi aparţine şi cea mai veche scriere din lume (aproximativ 7.000 de ani). Este vorba despre celebrele tăbliţe de lut (foto) descoperite, în anul 1961, la Tărtăria, localitate situată între Alba Iulia şi Orăştie. Acestea sunt inscripţionate cu semne asemănătoare cu cele ale scrierii sumeriene, dar cu cel puţin o mie de ani mai vechi decât orice alfabet. Scrierea a rămas, deocamdată, nedescifrată.

octombrie 08, 2012

Reactie la Rosia Montana

Un mesaj de suflet primit de la romani... “Sfartecarea trupului tarii :urmeaza pasii marunti ai Germaniei+Ungaria pe de-o parte si Israelului pe alta parte,care si-a indeplinit misiunea: ne-a cumparat deja. Prim-ministrul Israelului a raportat in kneset ca misiunea de a cumpara Romania a fost indeplinita. Pentru ca urmasii nostri sa mai afle vreodata cine au fost stramosii al caror sange le curge in vene. Acest material care l-am primit reprezinta o forma de protest a unor romani Sunt informatii despre Rosia Montana si despre valoarea ei fizica, despre valoarea spirituala a zonei si mai ales despre valoarea romanului si a Romaniei, aici si in lume. Acum cca 3 ani am fost in zona. AM VAZUT GALERIILE DACO-ROMANE DE PESTE 2000 DE ANI! EXISTA! NU SUNT O MINCIUNA! (n.b. scuze dar nu am reusit sa deschid fotografiile) Acolo se ascunde un tezaur urias ce nu va putea fi masurat nicicind in bani! Am gasit ghidul local recomandat (clandestin, in soapta, la ureche! - dureros!) care stie foarte multe (nu din presa!) si care ne-a dus in adincurile pamintului. Si mai ales ale istoriei. Si cind am iesit la suprafata ne-am dat seama in ce hau fara fund de fapt suntem pe cale sa fim aruncati. Cezar Aanicai, Iasi , mai 2010 " ...Rosia Montana este cea mai veche localitate din Romania, atestata de la anul 131 dupa Hristos. ..De-a lungul istoriei, ispita aurului a atras aici toate neamurile Europei, facand din Rosia un orasel cosmopolit. ..Din Rosia s-au ridicat, de-a lungul timpului, multi luptatori ardeleni, cum au fost Simion Balint, George Gritta, luptator in revolutia de la 1848, alaturi de Avram Iancu.. ..In Rosia, stradutele inguste si pietruite, casele de patrimoniu, construite in stil baroc de arhitecti italieni (Strada siciliana), in urma cu aproape doua sute de ani, te transporta in alt timp.. ...Ultimele 330 de tone de aur si 1680 de argint vor sa fie exploatate, pana la ultima roca de minereu, de compania Gold Corporation, careia i-a fost concesionata exploatarea. ..Doar douazeci de mii de dolari pe an plateste statului roman compania Gold Corporation, chiria pentru concesiunea a 520 de kilometri patrati, inima de aur a Apusenilor. Concesiunea s-a facut pe 20 de ani, din 1997, deci ar mai fi inca sapte ani de-acum incolo. ..Vedem zilnic cum angajatii companiei intra in galerii, sub pretextul ca iau probe si fac masuratori, pana ce vor incepe oficial exploatarea, dar nimeni nu-i controleaza daca iau sau nu iau aur de-acolo... ..Uraniul ni l-au exploatat rusii in totalitate, iar acum vom ramane si fara aur, daca romanii nu se trezesc la timp. De la Bucuresti sau din alta parte a lumii nu-si dau seama de dimensiunile reale ale tragediei de la Rosia Montana , iar cand vin aici si afla adevarul, sunt izbiti de anormalitatea acestei situatii, de lipsa de reactie a Guvernului si a administratiei locale, fata de aceasta stare de lucruri. Toti scriu acolo ca nu-si pot inchipui ca vestigiile istorice, galeriile romane, bisericile si cimitirele istorice, bucati intregi de munte s-ar narui intr-un iaz de cianura. Toti ne incurajeaza sa rezistam! Toti vor sa fie de folos cu ceva, un lucru cat de marunt. Solidaritatea aceasta de la om la om face mai mult decat orice gest politic din departare, si acesta indelung asteptat. "Rezistati! Rezistati!" ne indeamna toata lumea, dar nu e usor, sa stiti, sa-ti traiesti viata ca in vitrina, observat, filmat si fotografiat tot timpul, pandit din fata casei, spionat obstructionat in orice faci sau ai intentia sa incepi. E o tensiune continua care slabeste numai de vineri dupa amiaza pana luni dimineata, atunci cand "observatorii" Gold-ului se aduna de pe ulite, unde se plimba in costumele lor spilcuite si cu ochelari negri la ochi, plini de emfaza (vezi Doamne, au cumparat aproape tot si ei sunt stapanii Rosiei), si pleaca cu masinile lor scumpe in week-end. Abia atunci, noi putem sa lasam garda jos si sa traim, sa ne strigam bucuriile sau sa ne plangem necazurile, pe un ton de normalitate. Si cum sa nu ravneasca la aurul Apusenilor, cand in el sunt, in procente mai mari decat oriunde in lume, si metalele rare atat de cautate de industria constructoare de nave spatiale: titan, vanadiu, wolfram, molibden. Daca macar un singur om va ramane aici si nu-si va vinde proprietatea, compania nu va putea sa treaca peste el. Cred cu tarie ca nu ne luptam cu morile de vant si ca lupta noastra nu e in zadar.Nu se poate sa scoti o localitate in afara existentei, pentru ca vrea o companie straina sa le ia acest drept in numele lacomiei. Daca litigiul cu Gold ar mai tine o suta de ani, rezistenta Rosiei s-ar stinge, treptat. Probabil, asta urmareste compania. Poate daca romanii si-ar lua un petic de pamant pe dealurile acestea si nu l-ar ceda in ruptul capului, atunci ei nu vor avea sorti de izbanda, in vecii vecilor. Iata, membri ai organizatiei mondiale "Green Peace" si-au cumparat loturi fie si de cativa metri patrati in Rosia Montana, pe care nu le vor vinde companiei cu nici un pret, ba chiar au confectionat tablite pe care scrie: "Aceasta proprietate nu este de vanzare", pe care le-au impartit rosienilor, ca sa descurajeze orice tentativa a companiei de a-i ispiti sa ii vanda casele. Acum, Gold Corporation (Gabriel Resources si alte companii subsidiare dupa care se ascunde) si-a angajat cea mai mare companie de publicitate din Bucuresti, a regizorului Bogdan Naumovici, ca sa le faca propaganda proiectului minier de la Rosia Montana. Chiar daca mult prea tarziu, reclama a fost oprita, in cele din urma, pentru minciunile continute in ea. O lovitura dura pentru companie. Avem nevoie de exprimarea solidaritatii cu lupta noastra. Sa vina aici cei care cunosc drama noastra, sa ne sprijine moral, sa aratam Gold-ului ca nu suntem asa putini, ca avem si pe altii de partea noastra. Sa facem si noi actiuni de intimidare, asa cum fac ei, nu doar sa tacem si sa inghitim. Noi suntem vreo 20 de familii, ultimii luptatori impotriva Gold-ului, care nu vom pleca nici in ruptul capului. Oricati bani ne-ar da, cu orice ne-ar tenta, noi nu plecam. Mie sa-mi dea America toata sa fie a mea, si eu nu plec din Rosia Montana ." Eugen Cornea, capetenia rezistentei antigoldiste de la Rosia Montana: ”...am fost astazi la o intalnire cu profesori universitari si alti oameni pregatiti in diferite domenii care-si bat capul cum sa salveze muntii Apuseni de explatare si de distrugere totata. Sincer, nu pot sa stau nepasatoare la ce se intampla si simt ca daca eu nu ma ridic,tu nu te ridici, ala nu se ridica, nu ne ridicam cu totii, tragedia se va intampla si nepasarea de acum ne va costa enorm. Oamenii sunt constienti de amploarea situatiei de faptul ca astia care ne conduc stau sluj in fata banilor, ca au vandut tara pe nimic dar, in principiu, s-a recunonsut ca sunt multi Romani care vor bine, dar care nu il pot realiza, pentru ca, urmare a manipularii, au reusit astia sa ne demoralizeze si sa ne dezbine fiecare invitat, specialist pe felia lui a vorbit despre efectele, numai negative, ale explaotarii miniere pe care vor sa o inceapa la Rosia Montana. Prof. univ. dr. Ion Brad - membru al Academiei Oamenilor de Stiinta, biochimist, a explicat clar care sunt efectele cianurilor rezultate din exploatare asupra organismelor vii: moarte sigura pentru mediu plante, animale si oameni pe o raza de sute de km (inclusiv in tarile vecine) din cauza vaporilor de cianura care se ridica in aer Prof. dr. Vasile Boroneant, istoric, a povestit despre valoarea siturilor dacice, a galeriilor romane vechi de peste 2000 de ani si despre pierderea identitatii Poporului Roman si a intregului sau certificat de nastere Dacic, s-a vorbit despre faptul ca asta este rezarva strategica de aur a Romaniei, de care se stie de mii de ani, pe care dacii au exploatat-o cu masura si pe care au lasat-o mostenire urmasilor pentru gestionaterea independenta a Poporului Roman si despre faptul ca in Muntii Apuseni pe langa cea mai mare rezerva de aur si argint din europa, aur de o calitate ridicata, mult superioara, ar fi si o rezerva uriasa de wolfram metal mai scump decat aurul si mult mai pretios, greu de gasit, foarte necesar, in industria militara si spatiala si in economie in general sunt multe care se invart in jurul regiunii Apuseni pe care vor sa ii distruga e plin de zacaminte, si pe toate vor sa le exploateze, statul roman primeste nimic, adica 1 miliard de dolari in 20 de ani de exploatare, adica 15% iar explatatorii iau restul de 85%, si lasa in urma distrugeri istorice, ecologice, umane, NATIONALE, economice inestimabile. Pentru pamantul asta au murit Dacii, au murit marii Domnitori Romani, milioane de Romani de-a lungul secolelor ca sa il apere de asupritori si ca sa il dam noi degeaba astazi. pasivitatea o sa ne coste scump Eu cred ca nu putem sta indiferenti fata de mostenirea pe care o avem, care e a noastra.,nu a canadienilor sau a altora. E ca si cum vine unu sa iti ia casa cu tot ce ti-au lasat parintii, pamantul, hainele, amintirile, si tu te uiti la el cum o face si il lasi in pace. Ce e de facut? cum putem incepe sa ajutam ? Cred ca trebuie, in primul rand, ca toata lumea sa afle despre asta sa afle adevarul. oamenii nu stiu ce se intampla. apoi impreuna oamenii trebuie sa spuna NU !! Pentru asta rebuie sa ne gandim repede, pentru ca nu e timp, la ce anume putem sa facem, cum putem sa contibuim cu resursele pe care le avem, si aici ma gandesc sa punem in aplicare totul pentru scopul asta care ne priveste direct. sa punem in miscare pe toata lumea pe care o cunoastem, care, la randul ei va angrena mai departe alte roti. Doamne ajuta! Eu sunt dispusa sa cumpar cativa metri daca este o solutie.”

Un articol scris de Mihai Eminescu (în presa anilor 1870-1889)

Daca deranjeaza pe cineva scuze,nu am scris eu ci Eminescu si el nu are nici o vina,ca nu mai traieste dar gena natiei e neschimbata. "De când lumea nu s-a văzut ca un popor să stea politiceşte sus şi economiceşte jos; amândouă ordinele de lucruri stau într-o legătură strânsă; civilizaţia economică e muma celei politice. Dacă în timpul când ni se promitea domnia virtuţii, cineva ar fi prezis ceea ce are să se întâmple peste câţiva ani, desigur ar fi fost declarat proroc mincinos. Să fi zis cineva că cei ce promiteau economii vor spori bugetul cheltuielilor cu 40%; că cei ce combat funcţionarismul vor spori numărul posturilor cu sutele; că cei ce sunt pentru independenţa alegătorilor vor face pe funcţionar să atârne atât de mult de autorităţile supreme încât aceste mii de oameni să voteze conform comandei din Bucureşti; că se vor da 17 milioane pe drumul de fier Cernavodă-Chiustenge (Constanţa n.r.), care nu face nici cinci, şi că patru milioane din preţul de cumpărătură se va împărţi între membrii Adunărilor; că se va constata cum că o seamă de judecători şi de administratori în România sunt tovarăşi de câstig ca bandiţii de codru. Daca cineva ar fi prezis toate acestea, lumea ar fi râs de dânsul şi totusi nu numai acestea, ci multe altele s-au întâmplat si se întâmplă zilnic, fără ca opinia publică să se mai poată irita măcar. Nu există alt izvor de avuţie decât munca, fie actuală, fie capitalizată, sau sustragerea, furtul. Când vedem milionari făcând avere fără muncă şi fără capital nu mai e îndoială, că ceea ce au ei a pierdut cineva. Mita e-n stare să pătrundă orişiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele si averea unei generaţii. Oameni care au comis crime grave se plimbă pe străzi, ocupă funcţiuni înalte, în loc de a-şi petrece viaţa la puşcărie. Funcţiunile publice sunt, adesea, în mâinile unor oameni stricaţi, loviţi de sentinţe judecătoreşti. Acei ce compun grosul acestei armate de flibustieri politici sunt bugetofagii, gheşeftarii de toată mâna, care, în schimbul foloaselor lor individuale, dau conducătorilor lor o supunere mai mult decât oarbă. Justiţia, subordonată politicii, a devenit o ficţiune. Spre exemplu: un om e implicat într-o mare afacere pe cât se poate de scandaloasă, care se denunţă. Acest om este menţinut în funcţie, dirijează însuşi cercetările făcute contra sa; partidul ţine morţis a-l reabilita, alegându-l în Senat. Partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de interese personale care calcă făgăduielile făcute naţiei în ajunul alegerilor şi trec, totuşi, drept reprezentanţi ai voinţei legale şi sincere a ţării. Cauza acestei organizări stricte e interesul bănesc, nu comunitatea de idei, organizare egală cu aceea a partidei ilustre Mafia şi Camorra, care miroase de departe a puşcărie."

octombrie 05, 2012

Valoarea celorlalte metale rare de la Roșia Montană e mai mare de patru ori decît cea a aurului.

prof.univ.dr. Maria MOLNAR cercetător științific I Institutul de Economie Națională Academia Română
A lucrat vreme de peste 20 de ani la minele de la Rosia Montana, ca inginer geolog sef. Este omul care stie cel mai bine din Romania ce zacaminte sunt acolo. Si cu toate astea, niciun ministru din Romania nu a fost curios sa ii ceara opinia. Cititi mai jos ce crede specialistul Aurel Suntimbrean despre proiectul Rosia Montana. Reporter: Care-i cea mai mare problema a proiectului Rosia Montana?Aurel Suntimbrean: Discutiile nesfarsite in necunostinta de cauza. Nu am vazut niciun specialist, un geolog, un miner, un inginer de preparare, care sa discute problema cum trebuie. Trebuie sa analizeze specialistii. Sa se faca dezbateri televizate cu specialisti, nu sa vorbeasca oricine. Rep.: Unul dintre specialisti sunteti dumneavoastra…A.S.: Am pretentia, si mi-e jena ca o afirm, ca sunt cel care cunoaste cel mai bine zacamantul de la Rosia Montana. Rep.: Cat aur este acolo?A.S.: Aur este mult. As vrea sa va spun ca zacamantul de la Rosia Montana ii un unicat. Astazi, daca merg cu dumneata la Rosia Montana si dezlipim o bucata de roca cu tarnacopul, o macinam si spalam acel macinis cu apa, obtinem aur. Rep.: Dar foarte putin, banuiesc.A.S.: Da, dar la nivelul tarnacopului. Mii de ani oameni asa au trait, la nivelul tarnacopului si al lopetii. Azi un gram, maine zece, poimaine nimic. Acum, trebuie sa stiti ca cei de la Gold Corporation exagereaza in privinta cantitatii de aur pe care cica o vor extrage. Rep.: Dar de ce sa spuna ca e mai mult aur decat in realitate?A.S.: Nu stiu, banuiesc ca au interese pe bursa. in muntele Cetate si in muntele Carnic sunt evaluate 180 de milioane de tone de minereu. De ce spun asta? Ei au cumparat documentatia noastra, situatia zacamantului de la Rosia Montana, facuta in 1985. Documentatia a fost facuta sub semnatura mea, eram inginer-sef, aveam ultima semnatura. Documentatia facea o evaluare de 30 milioane tone de minereu, cu 1,05 – 1,1 grame de aur pe tona de minereu. Ei, pe baza documentatiei noastre, au recalculat ca zacamant ar fi 218 milioane de tone de minereu din care se pot recupera 300 tone de aur si 1600 tone de argint. Eu la o discutie cu planurile pe masa, pot sa le arat ca zacamintele aurifere de la Rosia Montana sunt distribuite pe verticala. Zonele cele mai bogate au fost si sunt la suprafata si cu cat cobori, continutul in aur scade. La muntele Cetate, daca la suprafata continutul e de 3 grame, la o adancime de 300 metri ajunge la 0,5 – 0,4 – 0,3 grame pe tona de minereu. Va dati seama ce diferenta? S-ar putea sa aiba surprize… Rep.: An muntii astia care vor fi rasi de pe suprafata pamantului e doar aur si argint, nu mai sunt cumva si alte metale rare?A.S.: As vrea sa va dau doar niste date, pe care le am si in fata. in 1970, uzina de la Baia Mare a extras din concentratele noastre: seleniu, indiu, galiu. in 1962, Icechim din Bucuresti, evidentieaza prezenta germaniului, 20 de grame pe tona de minereu. in 1973 am recoltat din cariera din muntele Cetate o proba de 350 kilograme de zacamant si am trimis-o la analiza la Institutul de Cercetari din Baia Mare. Vreau sa va prezint cateva din metale identificate: aur – 1,5 grame pe tona, argint – 11, 7 grame pe tona, arseniu – 5000 grame pe tona, titan – 1000 grame pe tona, molibden – 10 grame pe tona, vanadiu – 2500 grame pe tona, nichel – 30 de grame pe tona, crom – 50 grame pe tona, cobalt – 30 grame pe tona, galiu – 300 grame pe tona. Aceste probe si rezultate se afla in documentatia pe care RMCG-ul a cumparat-o de la Agentia Nationala de Resurse Minerale. Rep.: Aceste metale rare le vor extrage fara sa plateasca nimic?A.S.: Nimeni nu vorbeste despre ele. in orice discutie se vorbeste de 300 tone de aur, 1600 de tone de argint. De aceste metale nu vorbeste absolut nimeni. Din anumite informatii, in contractul de concesiune secretizat se spune ca orice metal in plus recuperat intra in beneficiul celui care exploateaza zacamantul. Rep.: Pfaaai de capul meu! Dar, ca pret, care sunt mai valoroase, tonele de aur si argint sau si mai multele tone din celelalte metale?A.S.: Cantitatile din celelalte metale sunt mai valoroase decat cele 300 tone de aur si cele 1600 tone de argint. intr-un document intocmit de un grup de profesori de la ASE – Bucuresti se spune, pe calcule, nu pe povesti, ca valoarea celorlalte metale rare de la Rosia Montana e mai mare de patru ori decat valoarea aurului si argintului de acolo. Rep.: Pe langa aceste alte metale rare, mai e si problema patrimoniului cultural, care nu se poate cuantifica in valute.A.S.: Absolut. Sunt sapte biserici: una greco-catolica in Rosia, de la 1741, apoi una ortodoxa, de la 1620, biserica ortodoxa din Corna, de la 1710, biserica greco-catolica din Corna, de pe la 1846 si restul biserici maghiare, de pe la 1850. Ar fi multe de povestit. Familia Gritta, o mare familie, renumita in toti Apusenii, cu Mihaila Gritta, care a trait intre 1762-1837 si care a gasit in galeria lui proprie 1700 kilograme de aur. Cu acest aur a facut sapte biserici si sapte scoli confesionale in Muntii Apuseni. Cine mai face asa ceva azi? Noi cica vom scoate 300 tone de aur, cu pretul caruia vom rade de pe fata pamantului doua localitati cu tot patrimoniul lor cultural-istoric, cu sapte biserici vechi, cu galerii romane unice in Europa, care pot fi vizitate in frac si cu pantofi cu lac, atat de bine-s amenajate si pastrate. de Alexandru Cautis | Buciumul.ro

Mama

poveste scrisa de Dan Puric 20 Aprilie 2012
Intr-o zi, asteptand sa vina liftul la parterul unui hotel am vazut, intr-un tarziu, cum, in pragul usilor automate care se deschideau, a aparut faptura blanda a unui copilas de o mare frumusete. In spate, discreta ca o umbra, mama lui. Dar, vai, la prima miscare pe care a facut-o, mi-am dat seama ca pustiul suferea de un handicap. Se misca greu, cu o incordare a intregului sau trupusor ce facea ca aerul sa se crispeze. Isi indrepta ochii rugatori spre mama sa si apoi, simtind sprijinul, indrazni sa paseasca. Dar pasul acela era cat o Golgota, nu pentrul sufletul lui, inca nestiutor, cat pentru biata sa mama. Si astfel, de acolo, din lift am vazut cum a coborat dragostea absoluta a mamei pentru copilul ei. Zeci de brate invizibile se intindeau in jurul lui ca aerul sa nu-l sfarame, sau ca privirea curioasa a celor din jur sa nu-i raneasca sufletul mai mult decat o facuse viata. Il apara parca, mangaindu-l incontinuu. Si, nu stiu de ce, in clipa aceea am avut revelatia ca asa trebuia iubit si acest popor roman de o frumusete rara, dar handicapat de o istorie mizerabila. M-am gandit instantaneu ca numai dragostea materna, cu dimensiunea ei absoluta ce putea iubi neclintit in fata istoriei potrivnice, ne mai poate ridica din tragedia prezenta. Dragostea de mama are ceva din dragostea lui Dumnezeu catre om, este acea “dragoste care nu cade niciodata”. Oare, astfel de mame nu sunt in fond niste martiri anonimi, ce zilnic isi ascund jertfa in tresaririle tacute ale fiintei? Si, de ce oare, m-a dus gandul ca la o prabusire dureroasa in gol, la poporul roman ? Pesemne ca am fost rapit de amintirea acelui biet preot de tara care, in timp ce neamul romanesc gemea sub piroanele criminale ale comunismului ce-ncerca sa-i zdrobeasca atata trupul cat si fiinta, indraznea sa spuna :”Ideologiile nu sunt bune pentru ca nu au mama”. Am citit candva o mica povestioara. Se spune ca, intr-o companie comerciala, un om tanar si cumsecade a murit. Mare a fost durerea colegilor sai, cand au vazut ce s-a intamplat, dar mai mare a fost surprinderea cand au aflat, nu se stie cum, ca sufletul bietului om, ajunsese in iad. Iar povestea spune mai departe cum, revoltati, acestia s-au dus pana la portile Iadului ca sa-l scoata de acolo. Dar, cu toate rugamintile si eforturile, nu au reusit. Apoi a venit directorul companiei, care s-a dus la randul sau sa-i roage pe cei care ii rapisera sufletul bietului om, sa-l elibereze. Dar totul a fost zadarnic. Disperati, in cele din urma, oamenii au apelat la episcopul locului, sa-ncerce sa faca ceva. Dar si in fata acestuia, portile Infernului au ramas inchise. Si astfel, peste toata aceasta nedreptate, zilele treceau fara speranta, adancind durerea celor care il iubeau. Pana cand, intr-o dimineata, in fata portii Iadului, cu pasi marunti, garbovita parca de o durere care-i tinea inima ca intr-un cleste, aparu o batranica. -“Tu, cine mai esti?”rasuna vocea, o voce inspaimantatoare coborata ca un trasnet din neantul Infernului. Necutremurata de nimic, decat de propria-i durere, batrana raspunse: _”Sunt mama lui. Lasati-ma sa intru! “ Si abia atunci, ca prin minune, portile Iadului s-au deschis, s-au deschis pentru intaia oara iar mama a intrat acolo ca sa-si salveze fiul. Niciun copil din lume nu a crescut vreodata atat de mult fata de mama lui, incat sa poata sa nu-i spuna mama. Ce sfanta ierarhie! De cand am fost mic si pana-n ultima ei clipa, mama imi dadea un sfat: -“Dragul mamei, nu-ti arata inima oricui!” Si nu stiu de ce, atunci cand imi spunea adevarul acesta, frumosii ei ochi albastri, erau strafulgerati pentru o clipa de o indefinita tristete. Parca ar fi vrut sa ma apere pentru tot restul vietii, si realiza ca nu putea. Dureroasa fatalitate, ce o facea sa-si traiasca viata din inabusite strangeri de inima, infinite griji ce-i marcau necrutator fiinta. O asiguram instinctiv ca totul o sa fie bine. Ca apoi, pe ascuns, sa ma arunc in valurile vietii. Iar viata, imi cerea sa nu imi ascund inima si abia atunci, destinul indiferent o lovea cu tarie, zdrobind-o. Prabusit, dezamagit cumplit de tradarile vietii, ma-ntorceam in mica ei garsoniera. Mama se facea ca nu-mi vede rana adanca ce ma-ngenunchease. Imi facea de mancare, apoi imi intindea masa avand grija sa am in farfurie bucatile cele mai bune. -“Lasa, dragul mamei, ca trece si asta!” Inima mea se refacea incet-incet, oblojita de invizibile si tandre mangaieri. N-aveam de unde sa stiu ca, vindecat, plecand apoi, inima ei ramanea cuprinsa de un suvoi de tristete, coplesita de singuratati. Se spune ca in “realitatea de Rai” oamenii aveau trupul acoperit de haina de har a inimii. Si atunci, oamenii isi vorbeau de la inima la inima. Ce minune facuse Dumnezeu, cand spusese ca “totul o sa fie la vedere!” Dar, ce cumplit ca acest “totul”a fost distrus, mai apoi, prin pacat. Si atunci, de rusine, se spune ca inima s-a ascuns in trup. “Trei inimi ai in tine, muritorule!” spun sfintii, “Cea a lui Dumnezeu, cea a sufletului tau si cea de carne si sange prin care curge viata . Si toate trei bat dimpreuna. Dar atunci cand in tine, inima Domnului nu mai bate, sa stii ca esti in moarte sufleteasca. Dar eu, simt ca langa inima lui Dumnezeu, mai este o inima …cea a mamei. Iar cand aceasta nu mai bate…esti singur!

octombrie 04, 2012

Scrisoare de Adio...

Nu am cuvinte...Adevarul doare atat de rau... "Unde este Dumnezeu, mama? Unde este Dumnezeu, tata? Nu vedeti ca innebunim fara El?" (scrisoare de adio) „Salvati sufletele noastre”, S.O.S….., asa a indraznit sa scrie cineva pe peretele closetului de la liceu (printre toate celelalte porcarii sexuale)... Da, acesta e strigatul meu nerostit, poate strigatul generatiei mele, innabusit in inimile noastre, sub mormanele de gunoi ale vietii de zi cu zi, de chistoace si sticle goale, de prezervative si seringi; de decibelii muzicii date la maxim, de buzele si corpul celui imbratisat nu din dragoste (ce e aia, poate ca nu stiti nici voi!), ci din disperarea aceea scarboasa a batranilor neputinciosi, de a nu fi singuri! Da, acesta e adevarul nostru, partea cea nobila si frumoasa din noi, si nu putem sa-l scriem decat pe peretii veceului! De cate ori deschidem gura sau intindem mana catre voi ne tratati ca pe niste cersetori: ne dati repede bani sau dulciuri sau toale ca nu cumva sa ne iasa de pe buze strigatul acesta periculos care v-ar pune in cea mai jenanta postura din viata voastra, aceea de a nu sti pentru ce traiti sau care e sensul vietii la care ne-ati chemat, nascandu-ne; ori ca nu cumva mana intinsa sa cerseasca Adevarul pe care nu-l cunoasteti, asta fiind maximum de onestitate de care sunteti in stare, pentru ca in rest ne mintiti fara probleme… De fapt, ne umpleti si noua farfuriile, cu ceea ce curge din televizoare… Ne dati bani si o rupeti la fuga sa faceti altii, lasandu-ne singuri cu cel mai viclean dintre monstrii acestei lumi: Banul. Parca el ar fi nu numai stapanul vostru ci si copilul vostru: de multe ori ma intreb daca voi faceti bani pentru mine sau eu m-am nascut ca sa dati un sens nobil sclaviei voastre… Desi nu suntem bogati, nici bancheri, nici afaceristi, in casa noastra se vorbeste mereu numai despre bani… Si cand mi-i dati o faceti cu satisfactia celui care si-a implinit deplin datoria sa, sfanta, de parinte… Poate ca deja nu mai stiti sa faceti altceva. Cand erati tineri v-ati vandut sufletele Banului, ati acceptat viata pe care o da Banul, in locul celei pe care o da Dumnezeu; si viata pe care o da Banul e o moarte travestita, asa cum iubirea pe care o da banul e prostitutie… Cand voi v-ati vandut sufletele ne-ati vandut si pe noi, chiar daca nu eram nascuti. Caci vanzandu-va ati facut din lume o piata de suflete… Stiu, dupa ce veti citi aceste randuri va v-a parea rau ca nu m-ati avortat… …desi majoritatea timpului mi-l petrec, ca un avorton, pe net, cautand acolo ceea ce nu mai gasesc in lumea voastra: o bucatica de viata proaspata, cinstita, care sa poata fi traita ca un om, nu ca o masina. Dar si acolo nu-s decat alti disperati ca mine, care ajungem sa muscam unii din altii, pentru ca si net-ul e pustiu ca si vietile voastre, dar cel putin nu doare ca minciuna care vine de pe buzele parintilor tai… Adeseori stau minute in sir privind lumina monitorului, simtind radiatiile ecranului ca o mangaiere rea, otravitoare… dar vadit rea si otravitoare, nu ca mangaierea involuntara pe care mi-o dati punandu-mi bancnotele in palma…. Oare de ce am ajuns noi, adolescentii de azi, sa spunem ceea ce simtim si gandim doar in scrisorile de ramas bun ale sinucigasilor? Nu mai e loc pentru Adevar in aceasta lume? Adevarul nu e bun decat pentru a muri?... Ma doare pana la os tot ceea ce va scriu, fiecare cuvant si fiecare virgula… Pentru ca si aceasta e o scrisoare de ramas bun… Am ajuns niste prefacuti care abia asteapta pauzele ca s-o zbugheasca printre blocurile din jurul liceului, acolo unde am ascuns o sticla de bautura si un pachet de tigari, unde dansam si radem si ne sarutam cu patima unui protest, scandalizandu-i pe locatari… Si ei, saracii, se tem de noi, nu ne spun nimic, le e teama ca o sa-i caftim cand vor iesi sa duca gunoiul…. Le e frica de pumnii nostri, pentru ca nu ne-au luat niciodata povara neagra din suflete… De fapt, sunt si unii care ne injura si ne alunga, cu acordul tacit al batraneilor fricosi de la ferestre, care parca toata viata n-au invatat nimic altceva decat sa-i alunge pe altii din sufletul lor…ca sa nu puna in pericol amarata lor de viata… pe care n-as primi-o nici de pomana! Voi ne dati bani stiind ca noi ii cheltuim pe bautura, droguri si sex protejat ( care va protejeaza de fapt pe voi de „complicatii”, de efectele nedorite ale vietii moderne, civilizatie!). Parca ati investi intr-un serviciu de deratizare care va scuteste de noi si de problemele noastre sufletesti ca de sobolani si gandaci de bucatarie… Imi dau tot mai mult seama ca voi aveti nevoie de industriile divertismentului mai mult decat noi: caci ce v-ati face voi, parintii, daca intr-o zi cand s-ar lua curentul, ar trebui sa tineti loc de calculator, televizor, bar si prieten la un loc? N-ati fi cu totul depasiti? Ati mai zambi asa frumos, relaxati, ca atunci cand ne dati bani ca sa iesim in oras?... Iata! Nici macar nu indraznim sa indreptam catre parintii nostri strigatul nostru de ajutor… Iata, ca nu credem in voi… Unde e dragostea care ne-ar fi dat aceasta credinta ? Ati vandut-o demult pe confort, pe gresia si faianta din baie, pe masina noua din garaj si pe toate celelalte fleacuri pe care mi le bagati in ochi ori de cate ori simtiti in mine revolta… Si ce ma doare cel mai tare: nu vreti de la mine decat un singur lucru: sa ajung la fel ca voi! Pentru asta ma platiti si-mi ingaduiti toate! Voi nu va puteti salva nici pe voi insiva… Nici societatea, nici scoala, forme de senilitate consfintite prin vot o data la 4 ani… Numai Dumnezeu ne-ar putea scoate din toata farsa asta tembela si murdara…Dar El…unde este? Unde este Dumnezeu, mama? Unde este Dumnezeu, tata? Nu vedeti ca innebunim fara El? Nu vedeti ca banii pe care ni-i dati sunt bani de inmormantare a sufletelor noastre? Nici profa de religie nu-L cunoaste pe Dumnezeu… Stie doar sa mute piesele unui muzeu religios din magazie in sufletele noastre… Ne mai atarna, in „colierul” disperarii noastre, un bolovan pe care scrie religie… O colega satanista m-a invitat sa ma alatur grupului lor… Am refuzat-o…. Oricum viata noastra obisnuita semana cumplit de mult cu ritualul si cultul lor: presupune respingerea, hulirea, batjocorirea si uciderea a tot ce este curat si nobil in noi ca sa ne accepte… Cine?! De aceea si ea si „tovarasii” ei se simt in aceasta lume ca pestele in apa si ceea ce pentru mine este dureros, pentru ea este placut….Practic ea imi cere sa ma bucur de rau, de absurdul in care ne cufundam tot mai mult… de anormalitatea relatiei noastre… Dar prefer sa mor decat sa accept asta… ……………………………………………………………………………………………… Dragii mei, scumpii mei parinti! Acestea ar fi trebuit sa fie ultimele mele cuvinte… Pregatisem totul, in detaliu… Cand a sunat Ana si mi-a zis sa mergem la manastire… Am refuzat si m-am dus sa ma culc; dar stand in pat m-am gandit ca daca tot m-am hotarat sa mor, ce mai conteaza? Daca cineva m-ar face sa ma razgandesc, inseamna ca hotararea mea e o iluzie, inseamna ca mi-e frica, inseamna ca nu fac decat sa spun cuvinte goale, sa-i mint pe toti ca sa ma dau in spectacol, si in cel mai scarbos, acela de a cersi atentie cu moartea ta… Cand orice ai face si tot nu esti bagat cu adevarat in seama, nu-ti mai ramane decat moartea: stii ca la inmormantare vor fi sentimente adevarate, ca vei fi plans si regretat asa cum nu ai fost niciodata, STII CA ATUNCI VEI AVEA VALOAREA PE CARE O MERITA ORICE OM DE PE PLANETA ASTA CAND ESTE IN VIATA, mila aceea esentiala care, oricat de cazut ai fi, te impinge sa te agati de viata… Stii ca oamenii de langa sicriul tau se vor fi trezit cu adevarat, ca te vor privi si-ti vor vorbi din inima… DIN INIMA…DIN INIMAAAA!!!!!!!!..... Asta am gasit la manastire, mama si tata: propria INIMA! Ma dusesem sa daram ultima reduta a vietii, ma dusesem sa infrunt si ultimele argumente ale sufletului, cele religioase… M-am dus cu o hotarare furioasa… Am intrat in chilia unui calugar subtire si palid, care privea in podea ca si cum ar fi urmarit o furnica prin microscop… Mi-a facut semn cu mana sa ma asez pe un scaun, apoi s-a asezat si dansul… Au trecut cateva minute pana cand sa-mi dau seama ca tacerea lui e mai puternica decat furia mea, si viata din trupul acela numai piele si os, inmiit mai tare decat lumea plina de disperare si ipocrizie din care veneam… Incet-incet, fara un sunet, inima mi se dezgheta: frigul din ea se evapora ca si cum suflarea calda a cuiva ar fi cuprins-o, ca si cum un suflet ar fi intrat in mine si mi-ar fi imbratisat sufletul ca sa-l incalzeasca… N-am crezut ca exista asa ceva, o astfel de dragoste…. Am vazut mereu numai atingerea trupurilor, imbratisarea lor disperata, care nu atinge sufletul, care lasa sufletele si mai singure si mai pustii …si mai reci… EXISTA DRAGOSTE, MAMA!!! EXISTA DRAGOSTE, TATA!!! Suntem in noiembrie si-n mine e primavara! Intelegeti? Sunt plina de izvoare care curg prin noroiul pe care l-au lasat toate iernile vietii mele in urma… care acum nu mai e ascuns sub falsul alb al zapezii…. Vad in mine toata murdaria lumii si am mai multa pofta de viata ca oricand! Dar e Soare pe cerul sufletului meu, Lumina si caldura, si stiu ca El are puterea de a usca totul si de a face sa creasca iarba; si ca vor iesi flori…. Stateam in chilia aceea, intr-o tacere tot mai calda si mai duioasa… Ma asteptasem sa fiu intampinata cu retinere, sa fiu judecata si combatuta, mustrata, luata la rost, sa mi se tina predici… Si nimic din toate acestea… Doar un preot calugar care tacea… Doar metaniile din mana lui se miscau incet ca un ceas care masura, nu timpul, ci mila… De la o boaba la alta, mila aceea plina de intelegere, tot crestea… pana multimea ei mi-a apasat inima atat de tare incat am izbucnit in plans… M-am aruncat la picioarele lui si am inceput, plangand in hohote, sa spun totul, TOTUL, TOOOOTTTUULLL…. Nu mai stiam cine si unde sunt, nu mai simteam spatiul si timpul…. Doream cu disperare doar ca bunatatea aceea ce mi se descoperise sa ramana cu mine: sa stau in casa ei si sa mananc la masa ei si sa privesc prin fereastra ei, sa fiu copilul ei, care se joaca in curtea ei, care se bucura de laudele ei… Si pentru asta trebuia sa spun totul, sa dau totul afara din mine, sa ma eliberez de tot ce fusesem pana atunci…. Sa dau afara tot ce era de afara, tot intunericul si scasnetul dintilor sufletului meu… Aici in dragostea aceasta ar fi trebuit sa ma nasc si sa locuiesc si sa cresc… Aici ar fi trebuit sa fiu dintotdeauna si sa nu cunosc altceva… Dar eu m-am nascut afara, din oameni izgoniti din Rai, care s-au invatat sa traiasca afara, in intuneric si-n mijlocul disperarii… Oameni care au colonizat ura si durerea continua… Oameni care locuiesc in mlastina si s-au invatat cu caldura ei fetida… Au uitat mireasma bunatatii si dragostei lui Dumnezeu… M-AM INDRAGOSTIT, MAMA! Iubesc, tata! Nu un baiat, nu o haina, nu o muzica, nu un liceu, nu o cariera! M-am indragostit de Viata, de Dumnezeu si de Om! Toate acestea m-au strans intr-o singura imbratisare de nesfarsita dragoste si duiosie cand m-au cuprins de umeri si m-au ridicat, nu de pe podeaua de lut a unei chilii, ci din adancul mormantului in care locuia sufletul meu… Acum, chiar daca lumea intreaga ar pieri, cu toate lucrurile si modele ei, FERICIREA MEA AR RAMANE NESTIRBITA! Pentru ca acum ea nu mai vine din afara mea spre inlauntrul meu, ca sa depinda de capriciile lumii: ci vine din launtrul meu si creste pana se revarsa in jurul meu: si nu trebuie decat un singur lucru: sa ramai credincioasa Izvorului ei, Iisus Hristos Cel Rastignit. Din El curge, nespus de bogata, aceasta iubire duioasa, mangaietoare care intelege si iarta si indreapta, cu nespusa blandete, toate ratacirile sufletului…. Atat mi-a spus calugarul acela la sfarsitul spovedaniei mele: Acesta Care a luat asupra Sa pacatele tale si ti-a dat iertarea, Acesta Care ti-a luat sufletul in brate ca pe un prunc si ti l-a incalzit cu Suflarea Lui datatoare de viata, este IISUS HRISTOS, Dumnezeu Care S-a facut Om, rastignit pentru vina ta si inviat pentru viata ta… Stiu ca nu veti intelege… Oare poate cineva, fara sa fi cunoscut el insusi, din experienta personala, cele scrise de mine? Dar totusi am indraznit sa va povestesc… totusi, indraznesc sa nadajduiesc, ca intr-o zi, veti intelege… In zori, dupa priveghere, la sfarsitul Liturghiei, parintele mi-a facut semn sa ma apropii si sa ma impartasesc… Nu va pot spune ce s-a intamplat atunci… Doar ca ceea ce am cunoscut in Sfanta Spovedanie a fost doar un mic prolog… Stiu ca nu puteti intelege… Dar va rog, va rog din toata inima sa ma credeti: NICIODATA NU MI-A FOST MAI DOR DE VOI! NICIODATA NU V-AM IUBIT MAI CURAT SI MAI MULT!... Aseara, cand v-am cerut bani pentru imaginara aniversare la care trebuia sa merg nu stiam ca am spus ultima minciuna… Stiam ca ma duc sa distrug si ultimul argument al vietii… Si, iata-ma, ca o intoarsa din morti, ca o iesita din iad! Ca o invinsa de Viata! Doar pentru ca Cineva a readus Dragostea pe pamant, deschizandu-si bratele inaintea noastra si imbratisandu-ne asa cum suntem cu pretul celor mai cumplite rani… Acum, dragii mei, am pentru ce sa traiesc… Am ce sa dau… Acum nu ma mai sperie nici o durere… caci Hristos le-a transformat pe toate in dureri de nastere ale Iubirii… Aceasta trebuia sa fie o scrisoare de adio… Si este! Spun ADIO intunericului, fricii si mortii, deznadejdii si singuratatii… Adio! In Numele Lui… ( dupa o intamplare reala)