septembrie 29, 2012

Trufia de a fi tanar de Alice Nastase in Conversatii




Imi amintesc perfect cum priveam catre cei mai in varsta atunci cand eram foarte tanara: cu politete, dar si cu mila, cu parere de rau pentru ei, cu bucurie pentru mine… Nu am sa uit niciodata cat de convinsa eram ca voi schimba lumea si voi trai tot ce e esential pana in 30 de ani. Cum credeam ca iubirile venite dincolo de deceniul al treilea de viata nu pot fi decat niste incercari expirate de a salva ceea ce nu mai poate fi salvat. As fi putut sa jur ca oamenii trecuti de 35, hai, 40 de ani, nici nu se mai gandesc sa faca dragoste. Ca orice tentativa erotica a cuiva trecut de prima tinerete n-ar fi decat un gest libidinos al unui om care si-a trait deja traiul, dar acum nu stie sa-si duca batranetile cu demnitate. Si, cu mare rusine si umilinta, imi amintesc mereu cum am spus cand aveam vreo 19 anisori si-o minte cat o gamalie, despre o femeie de cincizeci si un pic de ani, care mi se parea mult prea cocheta pentru varsta ei, ca e cu un picior in groapa, dar ii mai arde sa faca pe fasneata. Trecusem bine de 20 de ani cand am descoperit o formula cinica prin care numeam femeile trecute de 40. Sunt doamne “in etate”, spuneam, zambind superior. Si ma simteam bine gandindu-ma ca eu sunt cu mult mai dezirabila decat toate femeile acelea peste care viata a curs deja. Nu am cum sa sterg din istoria mea trufia pe care am purtat-o in gand ani de-a randul. Dar pot sa incerc sa ispasesc vorbind despre asta, cersind oprobriul care m-ar face sa ma simt certata si, dincolo de care as putea fi iertata. Viata mi-a platit fara mila politele pe care le meritam. Oricat de mandra am fost de anii mei tineri, n-am fost in stare sa-mi gasesc nici iubirea, nici rostul. Asa frageda si dezirabila cum eram, n-am fost nici pe placul, nici pe potriva cuiva care sa-mi fie partener de mare iubire. Marile deznadejdi le-am trait pe vremea cand niciun fir de rid nu-mi brazda chipul. Dar inima imi imbatranise de-atata nenoroc… A fost nevoie sa ajung in preajma “etatii” de care, odinioara, radeam pe furis, ca sa-mi gasesc dragostea si linistea. A trebuit sa astept decenii de-a randul ca sa descopar miracolul implinirii in tot si in toate. Si abia acum stiu ca nu exista varsta pentru dragoste, nici pentru frumusete. Ca tinerele care privesc cu dispret femeile mai in varsta, convinse fiind ca dragostea va veni mai intai la ele pentru ca au anii de partea lor, sunt doar niste proaste care se mandresc cu o calitate pentru care n-au niciun merit si care, oricum, se va risipi curand. Pentru ca nu exista numaratori care sa ne tina departe de implinire. Exista doar obstacole pe care ni le ridicam noi insine in calea fericirii. Exista doar lipsa de curaj sa traiesti, oricand, orice iubire ca si cum ar fi cea dintai si cea de pe urma.

Nu a pierit inca omenirea.

Fara discutie ar putea fi numita fotografia secolului – o scena fantastica din aceasta lume brutala. Textul tradus din spaniola: Nu a pierit inca omenirea. Este fotografia zilei/lunii/anului sau a secolului. Poza a aparut intr-un cotidian din India, cu textul atasat: ”Doar un sarac poate fi atat de marinimos. Ce pacat ca omul nu este intotdeauna asa!”

septembrie 28, 2012

INVATAMANTUL IN FINLANDA

SECRETUL FINLANDEZILOR Carlos Manuel Sánchez Nu este de mirare ca sistemul educativ finlandez este cel mai evoluat si mai bun din lume. Finlanda este, in acelasi timp, si una din tarile cu cele mai ridicate nivele de trai din lume. In urma perioadei de grava recesiune economica din anii '90, guvernul a hotarit sa dedice fonduri importante educatiei, cercetarii si tehnologiei. Rezultatul: in mai putin de 10 ani, Finlanda a trecut pe primele locuri din lume ca bunastare sociala si bogatie. Exemplul Nokia. La inceput, un sat cu o singura fabrica, de cizme de cauciuc. Apoi, o fabrica de televizoare. In sfirsit, pe baza aliantei dintre patronat si sindicate, se mizeaza pe telefonia celulara. Astazi sunt lideri mondiali, inaintea Germaniei, Japoniei si Statelor Unite. De ce este atit de obisnuit ca in Finlanda, un adolescent normal sa termine primele 8 clase cu medii excelente, vorbind o engleza perfecta si citind o carte pe saptamina? 07:45 - Saili (15 ani) asteapta autobuzul urban care il va lasa la poarta scolii (nu exista autobuze scolare). Autobuzul trece la fiecare 5 minute. Finlandezii incearca sa-i faca pe fiii lor sa fie independenti de mici. Pe foarte putini dintre ei, parintii lor îi duc cu masina pina la scoala. Biletul este subventionat de catre municipalitate. Conform legii, niciun elev nu poate locui la mai mult de 5 km de scoala. In exterior, instalatiile scolii dau o impresie spartana. Niciun muc de tigara, nicio hirtie pe jos, niciun grafitti pe ziduri. 09:15 - Orele de 45 de minute. Finlandezii mizeaza pe studiile de limba materna, matematica si engleza. 75% dintre materii sunt comune in toata tara. Restul il alege scoala, de acord cu profesorii, parintii si elevii. Orele sunt scurte, intense si, mai ales, foarte participative. In interiorul scolii, curatenia este si mai evidenta. Totul pare recent dat in folosinta. Pe banci si pupitre nu sunt semne, si nu se scrijeleste nimic. Scoala este publica si, bineinteles, gratuita, dar cu instalatii demne de un colegiu "scump" din Spania. Salile de cursuri dispun de ecrane gigant de plasma cu TV in circuit inchis, acvariu de 200 de litri cu pesti tropicali, bucatarie completa, dispozitive audiovizuale, aer conditionat, multe plante. Fiecare doi elevi au cite un calculator. O duzina de masini de cusut in sala de croitorie, aparate de sudura, scule de timplarie, schiuri... O sala de sport acoperita, un auditoriu pentru orele de teatru si o sala de mese cu autoservire. Cartile sunt gratuite, materialul scolar e gratuit, mincarea e gratuita. 12:00 - Mincare calda, nutritiva si gratuita. Saili are o jumatate de ora pentru prinz, la restaurantul scolii. Legea finlandeza obliga ca meniul sa fie gratuit, nutritiv, si cu multe feluri de salate si fructe. Se bea apa sau lapte. Costurile le plateste municipalitatea fiecarui oras. Daca orele se prelungesc pina dupa amiaza, scoala are obligatia de a oferi o gustare elevilor. 16:05 - Inapoi acasa, Saili joaca hockey cu fratele lui mai mic. Nu exista delincventa, strazile sunt sigure. Cind se lasa seara, Saili si fratele lui, care au invatat sa gateasca la scoala, pregatesc cina pentru parintii lor, daca acestia intirzie la serviciu. 18:30 - Cina si sauna (aceasta, de 3 ori pe saptamina) sunt momentele in care familia se afla impreuna. Se converseaza mult, mai ales despre proiectele copiilor, dorintele, progresele si nevoile lor. Dar in aceeasi masura, se fac si planuri de vacanta pentru toata familia, in comun. 20:15 - Temele si la culcare. Copiii finlandezi au foarte multe teme de casa, desi Saili le termina rapid, intr-o ora sau doua, pentru ca de-abia asteapta sa se urce in pat si sa citeasca Harry Potter in engleza. Pentru Saili, scoala este ca un serviciu. - "Daca un copil doreste sa studieze, poate sa ajunga medic sau judecator sau inginer, chiar daca familia sa este una saraca". - Educatia fiecarui copil costa statul finlandez 200000 de euro, de la gradinita pina la absolvirea unei universitati. "Sunt banii cel mai bine folositi din impozitele noastre". - Studentii platesc doar cartile si mincarea (2.50 euro la restaurantul facultatii). Apoi, statul îi ajuta sa se emancipeze dindu-le subventii pentru inchirierea unei locuinte si primul salariu. - Elevii au un respect total fata de profesori, si se vede in orice moment politetea in relatiile dintre ei. Nu poarta uniforme, dar sunt intotdeauna simplu si corect imbracati si pieptanati. - Intr-o scoala din centrul capitalei Helsinki, sau dincolo de Cercul Polar, nivelul este acelasi. Sistemul educational nu este elitist si nu urmareste producerea de genii, ci atingerea unui nivel general mediu cit mai inalt. - Temele sunt sfinte. Si este foarte rau vazut ca un elev sa copieze, chiar si de catre ceilalti elevi. Este de neconceput ca un elev sa scoata o fituica la un examen. Cel care ar face-o ar fi izolat de catre restul de elevi. "De ce sa risti, cind poti sa studiezi?" Pe aceeasi linie, ca adulti, nu-si vor imagina ce este evaziunea fiscala. Nu e de mirare ca Finlanda se afla in fruntea tarilor cu cele mai ridicate statistici de transparenta si cea mai scazuta coruptie publica. - Presedinta Finlandei, Tarja Halonen, licentiata in Drept si profesoara: "Cind îi cert pe studentii mei, le spun ca irosesc banii contribuabililor". - Nu exista repetenti, desi nu exista decit o singura oportunitate de a lua un examen, "pentru simplul motiv ca viata insasi nu se traieste decit o singura data". Se studiaza pina cind se ia examenul, dar promovarea in anul urmator este automata. - "Ziua de lucru" a lui Saili este intensa, de la 8 pina la 3. Orele sunt insa scurte, de 45 de minute. Una dintre recreatii se petrece obligatoriu afara, in aer liber. Se stimuleaza rationamentul critic inaintea memorizarii mecanice. Orele sunt relaxate, cum ar fi cursurile de dansuri de salon, teatru, arta digitala, coafura, arte martiale, hockey, schi de tura, gastronomie, primul ajutor, dulgherie, mecanica sau muzica. Elevii cinta la vioara, chitara electrica sau la ce prefera. Si, inca odata, se incurajeaza gindirea critica si se discuta. - "Saili inca nu s-a hotarit ce vrea sa faca mai incolo. Chimie, medicina veterinara sau creatie de jocuri video. Il intreb daca este fericit. Fara sa clipeasca, imi raspunde ca da."

ROMANIA si ROMANII

Acad. Florin Constantiniu: „Politicienii postdecembrişti au făcut românilor mai mult rău decât mongolii, ungurii, turcii, nemţii şi ruşii" Acasă ● Actualitate
De 21 de ani trăim vremuri pretins istorice. Totul a început la Revoluţie, când grupurile de tineri care ocupau Comitetul Central strigau exaltaţi: "Istorie, istoriee...". De atunci, aşteptăm mereu să se întâmple ceva istoric. Aşteptăm ca cineva, un om de cultură sau un politician providenţial, să ne spună că ştie încotro trebuie să meargă ţara, că există un plan naţional de dezvoltare. De fapt, vrem să ne vedem pe noi înşine în postura de făcători de istorie. Din păcate, în alegeri, nu ne-am votat „visătorii" potriviţi. Nimeni n-a „visat" pentru ţară şi pentru naţiunea română, ci eventual doar pentru sine, pentru ai săi şi ai partidului său. Mulţumită politicienilor, în ultimii 21 de ani, România aproape că a fost scoasă din istorie. Nici unul dintre ei n-a avut curiozitatea să deschidă o carte de istorie, pentru a găsi acolo un îndreptar, un ghid de orientare, o soluţie anticriză. Dimpotrivă, ajunşi la putere, politicienii au scos istoria pe tuşă, marginalizând-o în şcoli şi universităţi, împreună cu latina - limba întemeietoare a românilor. În faţa acestui „holocaust" aplicat trecutului românesc, un istoric de mare anvergură, precum este academicianul Florin Constantiniu, nu poate decât să plângă, să se răzvrătească sub o copleşitoare durere. Pentru domnia sa, timpurile pe care le trăim sunt atât de goale de conţinut istoric că nu-şi mai doreşte decât să dispară fizic: „Îmi doresc să scap cât mai curând din această lume de hoţie, ticăloşie şi nevolnicie, care este România de astăzi". „Ne îndreptăm spre o sărăcire intelectuală, care va transforma România într-un deşert cultural" - Domnule profesor, toată lumea ştie că Istoria este dispreţuită şi ignorată în ţara noastră. Cât de greşită este această atitudine din partea guvernanţilor ultimilor 21 de ani? - Cauzele restrângerii dramatice şi regretabile a ponderii istoriei în învăţământul românesc trebuie căutate, în opinia noastră, mai întâi, în confruntarea dintre globalism şi identitatea naţională şi, apoi, în percepţia eronată a necesităţilor de pregătire intelectuală şi culturală a omului contemporan. Noile forţe economice globale îşi propun nu ocuparea unui teritoriu sau dominarea unei ţări, ci subordonarea întregii lumi. În atingerea acestui ţel, globalismul întâmpină un obstacol: identitatea naţională a popoarelor, întruchipată în statele naţionale. Identitatea naţională se hrăneşte şi din memoria istorică, şi, atunci, globalismul atacă istoria pentru a slăbi conştiinţa naţională. În al doilea rând, globalismul nu are nevoie de oameni cu un larg orizont de cultură, el vrea specialişti de nişă, performanţi într-un domeniu restrâns. Ne îndreptăm spre o sărăcire intelectuală, care va transforma România într-un deşert cultural. Cred că în predarea istoriei, a istoriei românilor în primul rând, în ultimii 21 de ani, s-a înregistrat un regres pe cât de dăunător, pe atât de condamnabil. Şcoala românească, o şcoală cu excelente tradiţii de învăţământ solid şi fertil, a fost pusă la pământ de coaliţia dintre elevii leneşi, bolnavi de socializare pe Facebook; părinţii isterizaţi de odraslele nemulţumite că trebuie „să-şi facă temele acasă", şi birocraţii plafonaţi, grijulii cu scaunele lor, nu cu educaţia, şi copiind mecanic din publicaţii străine, pentru a redacta legi, regulamente şi programe analitice. De 21 de ani se fac reforme şi iar reforme ale învăţământului, care, în realitate, subminează funcţia instructiv-educativă a şcolii. Primul pas în cretinizarea elevilor este prigoana dezlănţuită de birocraţii Ministerului Educaţiei împotriva volumului de cunoştinţe transmise elevilor. La istorie - şi nu numai la noi - s-a început cu îndepărtarea cronologiei: „Să nu încărcăm mintea elevilor cu date". Foarte bine: istoria nu este o disciplină de memorizare, ci de analiză. Dar fără repere în timp nu se pot stabili legăturile cauzale. Şi eu sunt împotriva învăţării pe dinafară a datelor lesne de găsit într-o cronologie sau într-un manual, dar - pentru Dumnezeu! - cum să înţelegi raporturile de cauză-efect dintre evenimente dacă nu cunoşti succesiunea lor în timp? Nu se doreşte ca elevii să aibă o pregătire temeinică, şi cei trei componenţi ai coaliţiei de care am amintit preferă nişte adolescenţi ignoranţi, incapabili să depăşească limbajul „mişto" şi „naşpa". Cu astfel de cetăţeni, viitorul României este sumbru. - În timp ce bulgarii îşi împânzesc ţara cu şantiere arheologice, în căutarea tracilor cu care nu au nici o legătură, românii, urmaşi direcţi ai dacilor şi romanilor, sunt gata să cedeze străinilor, spre distrugere, vestigiile daco-romane de la Roşia Montană. Care ar trebui să fie atitudinea statului faţă de cercetarea arheologică? - Deşi se vorbeşte de conservarea „patrimoniului naţional", nu se face nimic pentru păstrarea şi valorificarea lui. S-a găsit un alibi: nu sunt bani. Dar banii se găsesc imediat când se construiesc vile şi se achiziţionează maşini de lux. Este o ruşine că statul român nu a participat la „licitaţia Brâncuşi", pentru a achiziţiona măcar pipa unui român care a deschis drumuri noi în artă. Nu ne pasă de Brâncuşi, dar avem bani pentru branduri care nu conving pe nimeni. Spre ruşinea guvernanţilor noştri, avem mult mai puţine şantiere arheologice astăzi, în România, decât pe vremea lui Mihail Roller, de tristă amintire. Sentimentul patriotic se înfiripă la copil din interesul şi dragostea pentru vestigiile trecutului. Sentimentul istoric al continuităţii se naşte din ataşamentul pentru un monument, o cruce înălţată să veşnicească un eveniment, un mic schit, pierdut în munţi. Cine-i învaţă pe copii să le ocrotească? Grija pentru urmele înaintaşilor - vezi şi cazul Roşia Montană - ar trebui să fie un principiu sădit în conştiinţa românilor încă de pe băncile şcolii. „Marii guru ai culturii române de astăzi nu mai vor să ştie că sunt români" - Cui credeţi că i se datorează situaţia catastrofală în care se află astăzi România? - Situaţia catastrofală în care se află astăzi România are, ca să spun aşa, doi responsabili, în afara crizei mondiale: clasa politică şi masa poporului român. Clasa politică postdecembristă nu a avut - indiferent de partid - nici un proiect naţional. A avut, în schimb, un unic gând: să se căpătuiască. S-a repezit asupra României cu singurul gând al îmbogăţirii. Oamenii politici au acţionat ca nişte vandali, distrugând şi jefuind totul. Mongolii, ungurii, turcii, nemţii, ruşii nu au făcut românilor atâta rău cât au făcut politicienii postdecembrişti în două decenii. Când, peste ani şi ani, se va scrie istoria timpurilor de azi, „nu vor ajunge blestemele" pentru a-i condamna pe cei care au făcut ca România să rateze o mare şansă de afirmare şi bunăstare şi să fie adusă la sapă de lemn. Dar clasa politică nu şi-ar fi putut desfăşura „opera" nefastă dacă în calea ei ar fi întâlnit rezistenţa hotărâtă a opiniei publice, manifestarea viguroasă a spiritului civic. Din nefericire, am rămas un popor de ţărani - spiritul civic se naşte la oraş! -, o turmă de oi, care se lasă exploatată, batjocorită, călcată în picioare, fără nici o tresărire de revoltă sau de demnitate (Goga observase, în 1916, acelaşi lucru). Clasa politică din România este întocmai ca un răufăcător sigur de impunitate. Şi dacă ştie că nu are a se teme de nimic, atunci de ce n-ar jefui în continuare? Proteste ca în Grecia - leagănul democraţiei - sunt de neimaginat în România. Ăsta e marele nostru blestem: o masă supusă, resemnată, incapabilă să se mobilizeze pentru un mare proiect sau pentru o mare idee. Mă întreb dacă noi, românii, nu am părăsit deja scena istoriei. O bună parte a elitei intelectuale a capitulat în faţa globalismului, a capitalismului de cumetrie şi a clientelismului politic, abandonând funcţia de ghid spiritual al naţiunii. Oameni ca paşoptiştii, oameni ca făuritorii României Mari ar fi priviţi astăzi ca anacronici şi nostalgici. Marii guru ai culturii române de astăzi nu mai vor să ştie că sunt români. Am avut un exemplu la 1 Decembrie a.c.: câţi dintre ei au scris sau evocat cu dragoste de trecut împrejurările creării României Mari? „Din soldaţi am făcut hoţi, din ofiţeri, peşti, dar cu caii ce să fac, domnule ministru?" - Românii au mai trecut prin crize. Spre exemplu, Marea Criză din 1929-1933. Cum s-au descurcat guvernele de atunci? - Într-adevăr, crize economice au existat şi în trecut, dar fiecare eveniment este generat de condiţiile istorice care îi conferă unicitate. Soluţiile, deci, nu pot fi identice în cazul unor crize. Cea din anii 1929-1933 a lovit dur România, şi guvernanţii de atunci, ca şi cei de acum, au recurs la concedieri, întârzierea plăţii lefurilor, reduceri de salarii („curbele de sacrificiu"). A fost marea neşansă a lui Nicolae Iorga, cea mai strălucită minte a românilor, să fie prim-ministru în anii 1931-1932, când criza se îndrepta spre apogeu. A făcut scandal în epocă replica dată de el unei delegaţii de agricultori, veniţi la Mangalia, unde el îşi petrecea concediul, pentru a se plânge de situaţia grea în care se aflau, fiind presaţi de bănci să-şi achite datoriile. Iată relatarea lui Iorga însuşi: „Iar, cum un om mai simplu strigase la capătul lămuririlor mele, că el e «desperat», i-am spus, glumind: «Nu; fiindcă aici e casa mea, colo e marea; dacă erai în adevăr desperat, la mare te duceai»". Ziarele care-i erau ostile l-au acuzat că i-a trimis pe protestatari să se arunce în mare. Exasperat de „măsurile de austeritate", un colonel, şef de unitate, s-a dus la Constantin Argetoianu, ministru de Finanţe în guvernul Iorga, şi l-a întrebat: „Din soldaţi am făcut hoţi, din ofiţeri, peşti, dar cu caii ce să fac, domnule ministru?". Criza s-a rezolvat când a încetat pe plan internaţional. Sunt convins că şi acum va fi la fel. Adevărul este că mari finanţişti nu am avut decât doi: Eugeniu Carada şi Vintilă Brătianu. Nu am avut şi nu avem mari competenţe financiare, capabile de elaborarea soluţiilor de criză. Guvernanţii de astăzi vădesc o gândire rudimentară: „să taie", să reducă salariile şi să sporească taxele. Un mare plan de investiţii, de relansare a economiei, nu există. Să aşteptăm, aşadar, scrâşnind din dinţi, sfârşitul crizei pe plan mondial. - Care este epoca din istoria românilor pe care o admiraţi cel mai mult? - Admiraţia cea mai puternică o am pentru generaţia paşoptistă. O forţă de creaţie politică, un devotament pentru interesul naţional, un dezinteres total pentru destinul personal, totul a fost închinat naţiunii române. Eşecul revoluţiei din 1848 nu i-a descurajat pe paşoptişti. Au îndurat exilul, dar au continuat lupta şi, în două decenii (1859-1878), au creat statul român modern, căruia i-au câştigat independenţa. Doar două decenii, adică exact cât i-a trebuit clasei politice postdecembriste să prăbuşească România în haos şi mizerie. Cum să nu-i admiri pe paşoptişti? Sunt un model care ar trebui prezentat şi explicat în toate dimensiunile lui, nu ca o simplă lecţie de manual, ci ca un prilej de meditaţie, responsabilă şi fecundă, pentru adolescenţi, făuritorii României de mâine. Dar cum să le „încărcăm mintea" cu evenimente şi date? Nu se lăuda, nu demult, Ministerul Educaţiei că a mai redus cu 35% cunoştinţele de transmis în învăţământ? - Ce vă doriţi în 2011? - Ce-mi doresc în 2011? Să scap cât mai curând din această lume de hoţie, ticăloşie şi nevolnicie, care este România de astăzi. Întrucât sunt prea bătrân pentru a mai emigra, cum nu există la noi clinici de eutanasiere voluntară, cum procurarea Furadanului salvator e oprită prin lege, nu-mi rămâne decât să-l rog pe Dumnezeu să mă ia la El rapid şi uşor. - Ce urare le adresaţi românilor, domnule profesor? Urez poporului român, la începutul lui 2011, să se revitalizeze şi să fie capabil să reînnoiască, în condiţiile secolului al XXI-lea, performanţele strămoşilor din timpul lui Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul şi al luptătorilor paşoptişti. Daca va fi sa plangi,plangi de bucurie Daca va fi sa minti,minte in privinta varstei tale Daca va fi sa inseli,inseala-ti stomacul Daca va fi sa pierzi,pierde-ti frica Pablo Neruda

Ileana Vulpescu: "Eu consider că omenirea e condusă de o ipocrizie fără margini şI fără leac" - Reporter: Claudia Daboveanu

Pentru că "verbavolant", dar "scriptamanent", îi respect dorinţa scriitoarei de a folosi grafia cu "î"din "I” şi "sînt", în loc de "sunt". Dialogul a existat, pentru că-n "Arta conversaţiei” e nevoie de doi interlocutori. Dar întrebările-s uşor de ghicit, atîta vreme cît doamna Ileana Vulpescu vorbeşte tot atît de bine şi de uşor pe cît scrie… "Chestia cu postul public de televiziune care ne recomandă să "trecem din modul full în modul squeeze sau size” mi se pare o bătaie de joc, absolut. Soţul meu, care e cinefil, mi-a explicat despre anamorfoză-dezanamorfozare – un procedeu tehnic optic, în care imaginie din filmele făcute pe ecran lat, semilat sau panoramic apar alungite, ca nişte picturi de El Greco. Pictor care, se pare, avea un defect de vedere. Dar asta nu-nseamnă că dacă unii, cu posibilităţi, au aparate performante cu tastă de nu-ştiu-care, trebuie să-l avem şi noi… Asta se-ntîmplă pentru că HD-ul poate avea loc doar pe televizoarele cu cristale lichide, de obicei cu ecrane imense, pe care, dacă stai într-o casă mică, nici n-ai unde să le bagi… Ce să facă lumea care are aparate care nu-s, totuşi, de 100 de ani? Să le arunce pe geam, doar pentru că n-are bani de aparate performante, pe care ei ne obligă să le cumpărăm, deşi n-avem bani de ele? E o treabă incorectă. La noi în bloc sînt 19 apartamente şI n-are nimeni aşa ceva. Iarăşi, foarte enervant este faptul că în timp ce rulează un film, apare o bandă care anunţă ce va urma. Probabil că cineva face o afacere pe banii noştri, din care-şi ia şi comision. "Vrei, nu vrei, bea Grigore aghiazmă!”, cam aşa sună asta. Tot de la bărbatul meu, care a lucrat la CNA, ştiu că acestea sînt încălcări flagrante ale drepturilor internaţionale ale audio-vizualului. Altă problemă: de ce nu mai prindem, din ţară, TVR Internaţional? E un post care emite de pe teritoriul meu şi am dreptul să mă uit la el. Cred că toate astea reprezintă tip de abuz la care sîntem supuşi de televiziunea publică”. Abordăm alt subiect. Despre cât de rău sîntem percepuţi noi, românii, în afară. A cui e vina? "Vina este a noastră. Avem nişte trimişi diplomatici trimişi în afară care nu-şi fac datoria. Nu fac nici un fel de propagandă pentru poporul român, pentru a se şti că româna e o limbă de origine latină. Eu am întîlnit o profesoară de franceză, care absolvise la Sorbona şi care nu ştia că româna e o limbă romanică! M-am oferit să-i spun eu care sînt cele 10 limbi romanice, dacă la Sorbona tot nu învăţase… S-a mirat, spunîndu-mi: "Da, dar e atît de înrudită cu slava!”. I-am spus: "Ştiţi cît e de înrudită cu slava? Tot atît cît o să fie şi franceza cu chineza, cînd vă vor ocupa chinezii!”. Alt caz: o fostă colegă de-a mea, eminentă cunoscătoare a limbilor clasice, Lia Lupaş, avea un post într-o bibliotecă din New York. Trebuia să fie avansată şi a completat un formular, în care spunea ce limbi cunoaşte: printre altele, franceza, engleza, rusa… Doamna care o examina a întrebat-o de ce a trecut şi rusa, doar limba ei maternă nu e slava? Ea a zis că nu, că româna e o limbă romanică. Motiv pentru care n-a mai fost avansată… Alt om cu multă carte, Dan Grigorescu, aflat la New York într-un post oficial, se duce la Biblioteca Municipală şi găseşte o singură carte în română, care era trecută la sectorul de limbi slave. I-a explicat directorului că româna e, totuşi, o limbă romanică, s-o mute unde-i e locul. A doua zi, tot la secţiunea "Slave” a găsit cartea… Deci, vina nu e numai a noastră, ci şi a încăpăţînării lor cretine, chiar dacă-s filologi… O întâmplare văzută de mine la televizor: un ambasador al Germaniei la Bucureşti povestea cum vin gazetari din Germania, cu articole gata făcute despre România, de obicei denigratoare la adresa poporului român. I le dădeau să le citească şi el le spunea: "Nu e adevărat ce spuneţi! Eu trăiesc aici şi ştiu că nu e aşa!”. Iar ei se duceau în Germania şi publicau articolele exact aşa cum le scriseseră. Deducem că e o reavoinţă internaţională manifestă faţă de această ţară, cu sprijin şi din România. Nu trebuie să suferi de scenarită ca să-ţi dai seama de asta. Înţeleptul chinez Sun Tzu a spus, cu mult înainte de Hristos, „Nici o ţară nu poate fi cucerită fără o complicitate din interior”. Or, la noi, complicitatea e mai mult decît binevoitoare faţă de tot ce se-ntîmplă din exterior. Nu ne pune nimeni în capul mesei şi nici alături de marile puteri, chiar dacă ne-am zbătut să intrăm în NATO, în Shengen. Probabil că nu sîntem decît o ţară consumatoare, aşa cum spunea primul trimis al FMI la noi, domnul Paul Thomson. Mă-ntreb cu ce? Producătoare nu mai sîntem, e limpede… Cu ce să ne mai lăudăm noi, românii? Cu copiii care iau Olimpiade prin străinătate, cu oameni care fac o carieră strălucită tot în afară, pentru că dacă ar face-o aici, ar fi şanse foarte puţine să se ştie despre ei. Avem foarte buni specialişti în toate domeniile, dar la televizor apar doar ştiri cum că românii au furat, au omorît, au escrocat…. Oare numai românii fac asta? Vuiesc agenţiile de presă cînd un român face o nelegiuire, cînd nelegiuiri se-ntâmplă în toată lumea, făcute de oricine. Dar sînt scoase în evidenţă cele făcute de ţiganii plecaţi din România, ca şi cînd n-ai putea să deosebeşti un ţigan de un român. Cine le-a dat voie să treacă în ţările lor? Îmi spunea cineva avizat, de la graniţa Poloniei cu Germania, că din satelit îţi vede şi culoarea şireturilor de la pantofi… De ce li s-a dat voie să treacă graniţa? Ca apoi să-i poată expulza, spunînd: "Uite ce-au făcut ticăloşii de români!”. E o demagogie de mult pornită. Aşa cum demagogia internaţională se practică şi în alte domenii, în funcţie de interes. Exită campanie anti-drog, dar nu există una similară anti-tutun, în nici o ţară. Pentru că de pe urma comerţului cu tutun se scot averi imense. Ipocrizia e că pe pachetele de ţigări ţi se spune cît e tutunul de dăunător sănătăţii, dar nu e scos în afara legii! Eu sînt absolut convinsă că şi comerţul ilicit cu drogurile e dirijat de foarte sus. Să nu-mi spună mie cineva că nu se poate stopa comerţul cu drogurile! N-au nici un interes, pentru că aduce beneficii uriaşe. Doar China face excepţie. Acolo, dacă eşti prins cu droguri, te împuşcă şi familia mai plăteşte şi glonţul! Eu consider că omenirea e condusă de o ipocrizie fără margini şi fără leac. De cînd şi cu această mai nou introdusă noţiune de "corectitudine politică", s-au găsit unii în SUA care să scoată din Mark Twain cuvintele "negru, negrotei, cioroi", pentru că nu mai e "politic corect". E posibil? Omul ăla a trăit într-o epocă… Cum să iei un clasic al literaturii mondiale şi să intervii în textul lui? Ne întoarcem la "1984”, al lui Orwell? La ministerul de refacere a trecutului? Cel puţin existenţa mea s-a petrecut numai sub Orwell… Speram ca la bătrâneţe s-apuc alte vremuri. Acum e şi Orwell, e şi Kafka. Sîntem în plin… "Proces"… Tîmpenia din America, cu "cioroii” lui Mark Twain, transportată în România, mutatis mutandis, ar deveni… "Romiada", în loc de "Ţiganiada"? "Cînticele ţigăneşti" ale lui Miron Radu Paraschivescu sînt "Cîntice rome?” Ce-o zice şi săracu’ Garcia Lorca, cu ale sale "Cîntece ţigăneşti", de unde a plecat şi MRP-ul? Eu nu-nţeleg: dacă te duci la un bordel şi scrii deasupra "mînăstire", stabilimentul devine mînăstire? Cu ce se schimbă? Ce are insultător cuvîntul "ţigan"? E numele unei naţii. Care e deosebirea între rom şi ţigan? Gitan, bohemian, tzigan, tsigan…” Degradarea morală e direct proporţională cu cea lingvistică? Îi povestesc doamnei Vulpescu că, mai deunăzi, la televizor, am auzit o cititoare de prompter spunînd ceva de genul "În liceu se aflau doisprezece fete". "Se învaţă foarte prost româna-n şcoli, dacă nu reuşeşti să-i înveţi pe copii că "doi" şi doisprezece au feminin. E singura limbă romanică în care se-ntîmplă acest lucru. Doisprezece femei, doisprezece ceasuri… Ferească Dumnezeu! E o epidemie, o avalanşă de incultură… Nimeni nu mai zice azi "loc”, zice "locaţie”, fără să-i treacă prin cap să se uite într-un dicţionar francez sau englez să vadă ce înseamnă. Am citit într-un ziar acum cîteva luni ceva referitor la Camilla Parker Bowles, care la a nu ştiu cîta aniversare a căsătoriei cu Prinţul Charles, şi-a fracturat perineul de la piciorul stîng… Altcineva, la televizor, spunea, dorind să se refere la perigeu, tot perineu! Dacă nu ştii, nu vorbeşti! Ce să mai spunem de "am luat decît două bomboane"… E o "furculisionare” a limbii române. Am mari dubii în privinţa absolvirii unor şcoli. După părerea mea, îmi pare rău c-o spun, dar nu eşti neapărat intelectual dacă ai o diplomă universitară. Mi-aduc aminte de răposatul meu profesor, Iorgu Iordan, care-mi spunea, cu accentul lui moldovenesc şi puţin nazal: "Ai să vezi dumneata c-or să fie mai mulţi doctori decît miliţieni! "... Se merge pe linia minimei rezistenţe… Nu le mai pasă nici profesorilor, nici elevilor, nici studenţilor! E un dezinteres din partea ambelor părţi. Primii zic: ce să ne mai batem capul cu ăştia, că tot nu-s buni de nimic!?, ceilalţi: ce să mai învăţăm toate prostiile astea, dacă poţi deveni miliardar doar ştiind să te iscăleşti? Nu pot să nu fac comparaţie între ce se auzea înainte de 89 la tv şi la radio şi ce se aude acum. Tu, ca angajat al unui post de televiziune, ai nişte obligaţii. În ceea ce spune cel pe care-l inviţi nu poţi să intervii, treaba lui, mai ales dacă e-n direct. Pretenţia mea către angajat vine. Dacă ar căuta într-un dicţionar sau pe internet, ar afla cum se pronunţă toate numele proprii. Am fost uimită s-aud la un post de radio: Azi se împlinesc nu ştiu câţi ani de la naşterea lui Gai de Mopezan. El fiind Guy de Maupassant! Sau Riceard Uagnăr în loc de Rihard Vagner (Richard Wagner, desigur!). A dat telefon o doamnă şi le-a atras atenţia în direct: Este totuşi un compozitor neamţ, cum puteţi să-i pociţi numele? Răspuns: da, doamnă, dar e moda anglizantă!.... ". E moda tîmpeniei şi a inculturii, aş spune eu… N-o să mai auziţi pe nimeni să spună Alfred Jari (Alfred Jarry), ci Elfred Geri! Ca Tom şi Geri (Gerry)… Situaţia limbii este deplorabilă! Chestia asta cu limbile străine poate pot s-o înţeleg, dar e mai puţin gravă decît batjocorirea propriei limbi! De la asta încep toate. În Franţa, posturile radio şi tv sînt sancţionate cu amenzi grase atunci cînd folosesc cuvinte străine, în loc să folosească cuvinte franceze. Mi-a povestit soţul meu, că, pe cînd era membru al CNA, a fost în Franţa şi a văzut că sistemul lor de monitorizare audio-vizual era atît de performant şi de drastic, încît atunci cînd detectau ceva în neregulă, îi tăiau pe loc”. Şi-atunci ce ne facem? La noi care ar fi soluţia ieşirii din această criză? "La noi, în afară de pile, proptele şi o piesă de mobilier prin care se trece, se ajunge şi în mod cinstit, printr-un concurs, într-un asemenea post? Asta e problema: dacă din 20 de candidaţi înscrişi la concurs, cîştigă al 21-lea, care nici nu s-a înscris, unde ajungem? Dacă aşa se obţin posturile, n-avem de ce să ne mirăm că pe unele produse cărora li se face reclamă, apar aberaţii de genul "brînză bunăcioasă", "piersică gustăcioasă", "marea ieşeală" etc. Nişte analfabeţi care cred că inventează ceva… Sau, cînd a murit, acum un an, preşedintele Poloniei, am auzit la televizor: "E un spaţiu în faţa catedralei, care comprimă nu ştiu cîtă lume…". Poate cuprinde, pur şi simplu… Ce să mai vorbim despre expresia greşită "fără doar şi poate", care e de fapt "fără dar şi poate"? Adică adversativ şi dubitativ. Lucruri analizate logic, ca de exemplu "mai exact şi mai corect". Le-am întîlnit la persoane foarte cultivate. Ce e aia? Ne întoarce la "unşpe trecute fix"?" S-a gîndit, oare, Ileana Vulpescu să pună toate astea-ntr-un roman? "Nu m-am gîndit... Încă scriu despre nişte oameni care mai ştiu carte… Deocamdată nu lucrez la nimic, îmi acord o pauză… Am mai constatat ceva. Acum nimeni nu se duce să-şi depună un curriculum vitae, ci un "sivi” (CV) şi pariez că majoritatea lumii nici nu ştie ce-nseamnă. Nimeni nu se mai duce să-şi ducă undeva o autobiografie, ca să fie angajat: aplică. Aplică pentru un job! Aplică era ceva ce se pune pe perete… Mă indispune profund cînd aud de "brandul de ţară". Bine că ne-am procopsit cu o frunză, care este "brandul de ţară". Măcar dacă era şi Eva pe-acolo… Eu nu pot să dau explicaţia pentru apariţia acestor aberaţii decît că, poate, la început a spus cineva ceva în glumă şi pe urmă s-a luat în serios. Eu i-aş sfătui, ca să nu mai facă greşeli, să pună mîna pe o gramatică a limbii române şi să nu se sfiască să umble în dicţionare. Astfel, poate n-o să mai auzim, chiar şi printre persoanele care au absolvit Filologia, expresii de genul "cărţile care le-am cumpărat", "m-am dus la servici". Eu le tot spun, cînd am ocazia, că-s nişte cuvinte în limba română, ca viciu, oficiu, ospiciu, serviciu etc. care au această formă. Nu zici "m-am dus la ofici”, nici "am fost la ospici”, nici "mi-am luat un servici de masă". Pe mine mă surprinde cîtă încredere au în ei aceşti oameni şi cîtă lipsă de dubiu în ceea ce priveşte limba română. Aş retipări "Gramatica greşelilor", de Iorgu Iordan. O carte de consultat, nu de ţinut în casă, pe post de mobilă. Văd un dispreţ faţă de cine mai vorbeşte corect. O nepăsare de genul "lasă-i p-ăştia să vorbească… ne uităm în gura lor? Nişte babalîci depăşiţi, o generaţie expirată. Poate aşa şi e. Dar pînă să expire ei, îi inspiră pe alţii… Ce modele să mai aibă cei tineri? Cînd bordelul e o mînăstire faţă de politică… şi cînd la televizor şi prin gazete sînt aproape numai obscenităţi, cînd se cultivă doar incultura.

septembrie 27, 2012

10 lecţii de viaţă valoroase

Astazi, o prietena, mi-a trimis un articol interesant scris in Financiarul. Merita sa fie inserat in Blog pentru suflet. "Te opreşti vreodată să îţi asculţi propriile gânduri şi sentimente, pentru a-ţi observa comportamentul, pentru a-ţi analiza propria persoană şi viaţa în sine? Te întrebi vreodată de ce faci anumite lucruri? Te opreşti vreodată şi pur şi simplu priveşti lumea? Majoritatea dintre noi ducem o viaţă pe pilot automat, şi foarte rar, sau niciodată, ne oprim şi analizăm modul în care ne trăim viaţa şi de ce trăim aşa. Există multe lecţii pe care trebuie să le învăţăm de la viaţă şi astăzi o să descoperi zece dintre ele, scrie Luminita Daniela Saviuc pe Huffingtonpost.com. 1. Schimbarea este singura constantă în viaţă
Ce înseamnă asta? Înseamnă că indiferent de cât de mult încerci să eviţi schimbarea, îţi va fi imposibil să reuşeşti, din moment ce schimbarea este singura constantă în viaţă. Shunryu Suzuki spunea:”Dacă nu acceptăm faptul că totul se schimbă, nu o să găsim niciodată liniştea perfectă. Dar, din păcate, deşi acest lucru este adevărat, este greu pentru noi să îl acceptăm. Din cauză că nu putem accepta adevărul efemerităţii, suferim.” 2. Nimic nu durează pentru totdeauna Niciodată, nimic nu durează pentru totdeauna, şi de aceea trebuie să înveţi să te detaşezi de lucruri, locuri şi oameni din viaţa ta şi, atunci când va veni momentul să îţi iei la revedere, să îi poţi lăsa să plece şi să o faci cu demnitate. “Nimic nu durează pentru totdeauna, aşa că trăieşte clipa, asumă-ţi riscuri şi nu regreta niciodată nimic, pentru că la un moment dat aşa ţi-ai dorit să fie”. 3. Îi judeci pe ceilalţi pentru lucrurile pe care nu le accepţi la tine Trăsăturile care îţi displac la alţii sunt trăsăturile care nu îţi plac la tine. Acest aspect este un lucru la care majoritatea persoanelor se enervează atunci îl aud, în special când ai o părere foarte bună despre propria persoană şi ştii în mod sigur că tu eşti perfect şi ceilalţi nu. Carl Gustav Jung spunea: “Orice ne irită la ceilalţi poate să ne ajute să ne înţelegem mai bine pe noi înşine”. 4. Nu poţi forţa iubirea
Dragostea apare pentru că vrea să apară, nu pentru că vrei tu să apară. Familia ta, prietenii, colegii, iubiţii, toţi te iubesc pentru că au ales să te iubească, nu pentru că vrei tu să te iubească. Dragostea trebuie simţită şi trăită, nu trebuie impusă nimănui. Richelle Mead scria: “Am realizat că nu poţi forţa dragostea. Este sau nu este. Dacă nu este, trebuie să fii capabil să recunoşti acest lucru. Dacă este acolo, atunci trebuie să faci tot ce îţi stă în putinţă pentru a-i proteja pe cei dragi.” 5. Cum te tratează oamenii este karma lor, cum reacţionezi – este a ta Atunci când eşti fericit şi mulţumit cu viaţa ta te comporţi frumos, blând şi iubitor cu cei din jurul tău. Aşa cum te simţi în interior se vede şi la exterior, şi indiferent cât de răutăcioşi ar putea fi unii oameni, tu o să rămâi extrem de calm şi liniştit, răspunzând printr-un comportament drăgăstos, pentru că asta eşti tu. Wayne Dyer spunea: “Atunci când storci o portocoală obţii suc de portocale, deoarece asta este înăuntru. Atunci când tu eşti stors, va ieşi la iveală ceea ce este în interior”. 6. Lucrul faţă de care opui rezistenţă, persistă Cu cât te opui mai mult faţă de anumite lucruri, circumstanţe ale vieţii, evenimente, oameni, idei etc, cu atât contribui mai mult la creşterea şi persistenţa acestora în viaţa ta de zi cu zi. Învaţă cum să îţi schimbi concentrarea de la ceea ce respingi spre ceea ce îţi doreşti, pentru a atrage acest aspect în viaţa ta de zi cu zi şi pentru a observa cum viaţa ta se transformă. Lao Tzu: “Dacă laşi lucrurile să fie, totul va fi cum trebuie. Lumea este câştigată de cei care lasă lucrurile să se întâmple.” 7. Gândurile tale crează realitatea Eşti unde eşti acum din cauza gândurilor pe care le-ai gândit, iar viaţa ta arată aşa din cauza gândurilor pe care le-ai avut în minte permanent. Dacă gândurile care îţi trec prin minte sunt pure, pozitive, înălţătoare, atunci vei crea convingeri pozitive şi înălţătoare despre propria persoană şi despre viaţă, iar acţiunile tale vor fi o reflexie a acestor gânduri şi convingeri. “Ai grijă la ce gândeşti, deoarece gândurile tale pot deveni cuvinte. Ai grijă la cuvinte, deoarece acestea pot deveni acţiuni. Ai grijă la acţiunile tale, deoarece acestea se pot transforma în obiceiuri. Ai grijă la obiceiurile tale, deoarece îţi pot forma caracterul. Ai grijă la caracterul tău, deoarece acesta poate deveni destinul tău”. 8. Vine un moment în viaţă când trebuie să renunţi
Atunci când vine momentul în care trebuie să renunţi la anumite lucruri, idei, oameni, nu te împotrivi. Dă-ţi posibilitatea să experimentezi viaţa, oferă-ţi oportunitatea să creşti, să înveţi şi să evoluezi, acordă-ţi şansă să fii fericit. Karl Marx, compozitor, spunea: “Vine un moment în viaţă când trebuie să renunţi la toată drama fără sens şi la oamenii care au creat-o şi să aduni oameni în jurul tău care te fac să râzi atât de tare încât uiţi ceea ce e rău şi te concentrezi doar la ceea ce e bine. Până la urmă, viaţa este prea scurtă pentru a fi altfel decât fericit. ” 9. O să regreţi mai mult lucrurile pe care nu le faci decât cele pe care le faci Oricând îţi doreşti să faci ceva, dar îţi este prea teamă să faci, trebuie să îţi aminteşti de un studiu recent realizat pe persoanele mai în vârstă. Acest studiu a arătat cum, la bătrâneţe, majoritatea persoanelor regretă multe lucruri pe care nu au avut curajul să le facă, spre deosebire de lucrurile pe care le-au făcut. Mark Twain scria: “Peste douăzeci de ani o să fii mai dezamăgit de lucrurile pe care nu le-ai făcut decât de cele pe care le-ai făcut. Aşa că mergi în larg. Prinde vântul în pupă. Explorează. Visează. Descoperă”. 10. Nu poţi controla comportamentul altor persoane, doar ai impresia că poţi Este amuzant cum ţi se pare că ai mai multe drepturi de a controla viaţa unei persoane cu cât eşti mai apropiat de ea, fără a realiza că singurul lucru pe care îl poţi controla este atitudinea ta faţă de aceasta. Atât. Wayne W. Dyer: “Nu subestima niciodată puterea pe care o ai de a te schimba; nu supraestima niciodată puterea ta de a-i schimba pe ceilalţi.”" Sursa http://www.financiarul.ro/2012/09/27/10-lectii-de-viata-valoroase/