Misterioasa Delta

Misterioasa Delta te cuprinde …te-mpresoara…

te indeamna in adancuri sa patrunzi

o lume de farmec plina

si linistea cea vie ce cu privirea o cuprinzi

o fauna florala ce valseaza cu tine si prin tine.

Timpul il uiti in adancul tau

si nu mai poate stapan sa-ti fie

atingi cu sufletul prin mana-ntinsa

fiinta trecutului in viitor.

Miracole ce le-ai visat

in suflet au intrat spre etern

o lume blanda in vesnic.

Te-ntinzi pe patul ce valseaza si mana o intinzi

sublimul sunet din adanc sa il atingi

sa te-mpresori cu el

si sa valsezi in timp

s-aduci frumosul pomilor ce plang de mii de ani lumina

lasandu-si lacrimile roua

in adancul Deltei sa coboare

si cu bagheta timpului sa reinvie

lumea din adanc, din somnul vesnic.

Plutesti cu sufletul peste tacerea ei

si privirea-ti cuprinde inaltul si adancul

frumosul vrand sa il asterni in fata lumii

ce dainuie-nelinisti si intrebari…

S-asculti ai vrea din adancuri

nevinovatul raset al copilariei

plutind ca un ecou in tine

ce tainic vrea sa reinvie…

ai vrea frumosul din adancuri

sa-l resadesti in lumea de afara

dar o-ntrebare muta iti sta incremenita

pe buzele ce soapte-ngana

catre curcubelul ce-ntarzie sa se arate…

mai este lumea capabila sa inteleaga

adancul de sub ea …din ea?

Calatoresti cu sufletul spre cele trei brate

ce te cuprind in visul legendar de aduceri aminte

purtandu-ti visul timpului spre viitor

ca o lumina tainica se-aprinde din adanc

spre inaltul lumii

imortalizand pe cer imensul curcubeu

al gandului spre viitor

al lumii,

al adancului,

al tacerii din noi…

Lorelei, New York, 23 martie 2008

ASCULTA-MA SI IARTA!

Pe chipul tău o lume-ntreagă mi s-arată,

in ochii tăi o lume-ntreagă mă -nconjoară,

obrazul tău un camp de floare-n rouă,

vino adiere de-mi dă sărutul tău.

mă cheamă glasul tău,

floare-n rouă tălpile mi le sarută.

Acolo sus la izvorul cristalin,

picaturi de limpede adevar

din căusul plamelor să-l sorb incet, incet.

Oh ! parinte al spiritului meu,

glasul tau l-am auzit in timp,

in fata ta ma plec,

mana ta s-atinga al meu suflet

si gandul meu la tine sa ajunga.

ia-ma-n gandul tau si arata-mi

stele luminandu-mi chipul,

arata-mi lumea ce-a dainuit intr-un adevar.

lasa-mi gandul sa vada, sa invete,

iubirea pentru iubire ce-o raspandesti in tot.

Suflarea ta ma-nvaluie incet, incet,

miresme necunoscute patrund adanc in suflet.

sunt aici, langa tine,

invata-ma din tot ce stii.

lasa-mi trupul sa se zdrobeasca-n stanci

dar sufletul mi-l lasa liber,

s-aduca pe pamant simbolul iubirii.

Oh parinte !

cat de aproape sunt de tine,

s-ascult, sa iert, invata-ma.

sufletul meu te vede

dar ochii mei sunt orbi.

cata blandete simt pe chipul tau

si paru-ti lung si-albit de vremi….

(Lorelei, New York, 17 decembrie 2005)

ACOLO-N MUNŢI…

N-am voit să mai privesc în urma mea,
am plecat, aşa, deodată, acolo-n munţi
la stâna cea de veacuri, cu bârne seculare,
acolo, am dorit s-ascult tăcerea sufletului meu.

Sta scrisă, acolo, de mii de ani lumină,
cu slova credinţei în străbuni,
acolo, mă deschid, mă cert, mă judec,
că numai ei, străbunii mei, ştiu gândul drept.

Acolo, răspunsul tainic îl dezleg
e el, părinte al sufletului meu,
când în tăcere, îl văd din munte coborând,
capul îl plec în faţa lui, aşa se şi cuvine.

E mândru ca un astru, venit din lumi apuse,
lumina privirii lui pătrunde-n suflet,
nu pot să mă ascund sau strâmb eu să gândesc,
el, numai el, mă ştie, aşa cum sunt, am fost şi voi mai fi.

Ieri m-a chemat în ceas târziu, în noapte,
si m-a rugat la stele, să privesc,
să văd, să înţeleg, cum strălucesc de veacuri
in fiecare noapte, acolo, la locul lor.

Mi-a arătat cu gândul, falnici brazi,
chiar dacă cad, ei se ridică iar,
si tainic ei se nasc în tăcerea absolută,
nimic şi nimeni nu-i poate doborî.

La ceasul când soarele s-arată,
m-a luat de mână şi-n faţa lui eu m-am rugat.
priveşte, suflet zbuciumat, soarele a răsărit,
e acolo, unde-l ştii, e neschimbat.

Cu blândeţe, m-a rugat, să merg,
la stânca din care izvorăşte adevărul,
din căuşul palmelor lui, m-a îndemnat să beau,
si adevărul l-am aflat, în ochii lui.

Întinsă pe muşchiul veşnic verde,
am aflat, pe chipul străbunului meu tată,
adevărul existenţei sufletului meu,
acolo, unde eu am revenit de fiecare dată.

Risipită în tot şi toate, am revenit,
din brazi, din vânt, din aer, din izvoare,
din întrebări fără răspuns,
din timp trecut, prezent şi viitor.

Acum, eu m-am întors printre ei, semenii mei,
voi continua, cu sufletul deschis, eu să privesc
cu sufletu-mpăcat că adevărul l-am aflat,

acolo, între munţi,
in ceasul cel de taină,
eu l-am simţit, l-am cunoscut

(Lorelei, Bucuresti, aprilie 2001)

UN VIS …

„Dacă aş fi o pasăre…
Aş veni la tine…”

If I were a bird I’d come to you

… Această dorinţă a devenit ca o obsesie pentru mine. Ce mai putem face?… Mă îndrăgostisem de o voce, doar de o voce… Oare voi putea să scap de obsesia acestei voci? Doream să-i văd o clipă chipul care refuza cu încăpăţânare să se arate. Dorinţa era atât de mare încât mereu închideam ochii şi căutam să mi-l imaginez. Visam cu plăcere clipa când ne vom întâlni.

Trecuse mai bine de un an şi ceva în care această dorinţă ardea ca o flacără vie, arzându-mi întregul trup. Nu doream decât să-mi dăruiască o clipă din viaţa lui. Îl doream nespus de mult cu toată convingerea că este un chip urât dar vocea lui îmi spunea că are o frumuseţe în adâncul sufletului şi că puţini sunt cei ce reuşesc să ajungă să o vadă, să o cunoască.

În visul meu m-am întâlnit cu el în cele mai sălbatice locuri. Era ca şi cum totul se petrecea aievea, pentru ca în adâncul fiinţei mele persista vocea lui obsedantă, căldura ce o emana atunci când vorbea, râsul lui îmi răscolea mintea şi trupul în chip diabolic, gingăşia cu care îmi pronunţă numele, toate acestea sporeau dorinţa mea să-i văd chipul. Cel mai mult persistau imaginile întâlnirii noastre în mijlocul sălbatic al unei plaje, unde eu mă retrăgeam de multe ori. În singurătatea gândurilor mele, în mijlocul micului meu univers, ferită de răutăţile oamenilor şi de poftele lor deşănţate, eram fericită.

În locul acesta sălbatic în care îmi regeneram trupul şi-mi îmbătam nările şi fiinţa cu puritatea lui, îl vedeam cum înaintează, domol şi parcă cu frică, adus de unda magnetică a dorinţei mele de a-l simţi lângă mine. Se aşeza, cuminte, în teritoriul universului meu şi mă privea cu nesaţ, cu duioşie, cu multă curiozitate şi parcă întrebându-se ce căuta acolo… Stăteam nemişcaţi, parcă frica pusese stăpânire pe noi ca un singur gest ar fi putut destrăma vraja întâlnirii noastre înainte de a ne cunoaşte, de a ne simţi, de a ne atinge, de a ne vorbi. Îi intuiam zbaterile interioare şi-i citeam gândurile şi dorinţele identice cu ale mele. Într-un târziu întindea mâinile şi-mi cuprindea capul în ele, întorcându-mi faţa spre imenşii lui ochi stăpâniţi de dorinţa arzătoare de a-mi citi gândurile…

– Eşti mai frumoasă decât mi-am imaginat, dar frumuseţea ta o ai în verdele privirii, o ţii ascunsă în adâncul tău, dar eu o văd şi simt cum mă cuprinde şi mă stăpâneşte. Verdele privirii tale se aseamănă cu cel al şarpelui când vrea să-şi stăpânească victima ce şi-a ales-o.

– Greşeşti… Tu vezi în dorinţa mea de aţi vedea chipul că ai fi o victimă?

-…

– Şi tăcerea este un răspuns, dragul meu prieten!

– Uită-te atent în ochii mei şi eu îţi voi citi gândurile! E prea sublimă această clipă când încercam să ne cunoaştem cu adevărat. Eu nu pot aparţine nimănui şi recunosc că nici tu nu trebuie să fii decât al tău însuţi… egali şi liberi amândoi… Ştii bine că oamenii trebuie să se iubească fără prejudecăţi şi constrângeri… eu te iubesc numai când eşti numai al meu, dar pe urmă sunt numai a mea… dar tu… tu cauţi totuşi în dragoste un stăpân… un stăpân legat de ceea ce stăpâneşti… Atunci am văzut în adâncul ochilor lui toate imaginile care le vedea în adâncul meu şi am înţeles că şi el a dorit să mă vadă, să mă simtă lângă el şi cu el. Am revăzut locurile unde visasem că-l voi vedea, i-am văzut soţia şi cei doi copii, i-am citit nedumerirea şi întrebările… cum?… când?… şi unde s-a destrămat dragostea lui pentru soţie, frământările şi viaţa lui agitată, pe care nu o înţelegea, căutările şi nemulţumirile prin care trecuse. Acum dragostea lui şi-o revărsa numai asupra copiilor căutând prin asta să-şi găsească împlinirea pe care o pierduse.

Într-un târziu, ne-am întins pe nisipul cald şi ne-am îmbrăţişat, însetaţi de dragostea ce dogorea în noi. Atingerea trupurilor noastre a făcut să vibreze dorinţele noastre pline de aşteptări. Eram o singură fiinţă, un singur trup, o flacără vie sub cerul care ne învăluia în pânza lui infinită. Pierduţi în marele Univers şi gustând din cupa plină cu nectarul dragostei, ne regăseam şi trăiam din voluptatea supremei clipe pe care puţini o cunosc cu adevărat. Dar totul se oprea aici şi o durere îmi străbătea trupul şi mintea de căutări şi de dorinţa de a vedea chipul dragostei pentru o voce…

Vocea… acea voce… răsuna în mine cu o cruzime răutăcioasă, parcă vrând să întineze puritatea dragostei ce o purtam în mine şi cu mine de-atâta timp…

Lorelei, Bangkok, 28 mai 1997

LOCUL UNDE ISTORIA SE INTALNESTE CU INGERII - MANASTIREA CETATUIA NEGRU VODA

Mesaj dintr-o lume demult apusa…


… am fost în acea lume diferită de a noastră, o lume de mult uitata, a celor ce au fost şi-au dispărut dar prezenţa Lor este încă vie prin tot ce a rămas din Timpul Lor şi mai ales prin Credinţa Lor, acea Credinţă care trebuia înţeleasă şi simţită de urmaşii Lor, de generaţiile care au urmat…

Am urcat muntele fără să simt nici o urmă de oboseală, parcă grăbită să ajung acolo unde simţeam că sunt aşteptată, acolo de unde am fost chemată, erau mulţi oameni dar Eu nu i-am văzut, eram singură şi trebuia să ajung în interiorul muntelui, acolo unde sufletele celor care au apus au săpat ajutaţi de Credinţă şi braţe să dureze un Lăcaş Sfânt unde să se poată ruga în linişte, în singurătate, numai cu ei, numai cu sufletele lor… acolo l-am aflat pe Călugărul Daniel… acolo am descoperit chilia Moşului… acolo în acel loc am pătruns şi am stat cu ochii deschişi pentru a-i putea descoperi şi simţi, clipe ale Timpului Lui, în stânca unde nu poţi înţelege şi vedea decât dacă ai Credinţă şi Sufletul curat… acolo am descoperit şi înţeles semnificaţia pietrelor aşezate anume pe munte… acolo am fost EU şi numai EU în toate Timpurile Mele… dar până acolo am trecut printre bolţile pomilor încărcaţi de floare albă… m-am scăldat în cele patru vânturi… am luat cu mine verdele crud al naturii în priviri… am ieşit din stânca unde m-am născut a doua oară şi-am coborât pe cărarea muntelui străjuită de cei ce-au fost şi le-am auzit strigătul de luptă şi-am simţit pulberea cum se ridică sub bătaia copitelor aprigilor cai… acolo am auzit larma făcută de scuturi… de săbii… de armuri… acolo am auzit gemetele Lor… acolo m-am contopit cu Ei şi am simţit durerea, fericirea şi am înţeles că exist… acolo unde se află CETĂŢUIA NEGRU VODĂ…

Mai târziu mi-am îndreptat paşii spre NĂMĂIEŞTI unde civilizaţia şi-a pus amprenta reducând astfel din unicitatea acelui Lăcaş în care cei ce-au fost reuşiseră să înfăptuiască Locul Sfânt unde cei mulţi se adunau întru’ Credinţă pentru a mulţumi Celui Drept pentru lucruri înfăptuite… sunt răvăşită… sunt răscolită… o mare parte din mine a rămas acolo… în munţi… în stâncă… în ruga celor ce mai au Credinţa lăsată cu Sfinţenie spre nemurire… am luat cu mine Credinţa stâncii pe care am mângâiat-o în neştire… am simţit-o cum m-a pătruns prin vârful degetelor ce le-am purtat cu duioşie, cu sufletul, cu gândul, cu inima, cu existenţa mea… cu toată fiinţa mea… am îmbrăţişat cu gândul Stânca şi Credinţa… şi mi-am contopit trupul cu Sfânta Stâncă simţind-o adânc… înalt şi mi-am lăsat sufletul purtat în ascultarea şoaptelor ce izvorau din munte… DA, AM FOST DIN NOU VALAHĂ ÎN TIMP ŞI SPAŢIU… şi numai EU şi STÂNCA ne-am şoptit un LEGĂMÂNT… şi m-am renăscut din Stâncă… din vuietul Strigătului de Luptă al Celor ce au fost Strămoşii Mei…Dacii…Da sunt o Daca…sunt o Valaha..

Lorelei, satul Cetateni, septembrie 2003

STEAUA

Motto:

“Poezia nu se citeste in sine, ci pentru temeiul pe care-l reprezinta, pentru un anumit mod de-a gandi lumea, de a surprinde adevarurile acelea pe care nici gandul, oricat de treaz ar fi, nu le poate tine in lumina sa prea mult, decat cu pretul unei foarte mari energii spirituale…poezia este samburele de foc al lumii, cuvantul primordial, care o face sa traiasca si sa aiba un sens pentru noi.” (Aurel-Dragos Munteanu, Valoarea poeziei)

Fulger ce drumul mi-l arati

si pasii mi-i indrumi in vis,
inima si ochii mei privesc
in zari indepartate
si pe culmi inalte.
Acolo unde steaua
o pot privi de-aproape,
lumina ei si mangaierea
culege roua lacrimilor mele
ce se revarsa-n rauri
printre falnici brazi si verde muschi
din inalt si pana-n vale
sa duca dorul meu adanc
spre cel ce va sa vina
din rasarit si-apus
ca un mandru si falnic mire
purtand in brate
un camp de flori...

Lorelei, 21 decembrie 2007, New York

ZIUA FEMEII - LA MULTI ANI!....IUBESTE-TE PENTRU CA ESTI UNICA!...

Blamata de multi dupa decembrie 1989, pentru ca facea parte din "zestrea" pe care fosta putere comunista o lasa in urma, ziua de 8 Martie continua, cu toate acestea, sa fie sarbatorita in fiecare colt de tara ? Care sunt originile acestei sarbatori? De cand se sarbatoreste in Romania? A existat o zi traditionala romaneasca a femeilor? La toate aceste intrebari ne-a oferit raspunsuri de specialitate muzeograful Victor Munteanu de la Muzeul de Etnografie din cadrul Palatului Culturii din Iasi.

Sarbatorita cu entuziasm in "epoca de aur", dispretuita si chiar blamata de multi dupa revolutia din 1989, ziua de 8 Martie a continuat insa sa fie privita ca o zi de omagiere a femeii. Multe voci sustin ca 8 Martie face parte dintr-o pleiada de sarbatori comuniste, fiind lasata mostenire de vechiul regim. Specialistii sustin insa ca aceasta zi, in care se aduce omagiu femeii, mamei, este mai mult de sorginte socialista. Totodata, acestia spun ca, la fel ca orice sarbatoare, 8 Martie sufera de lipsa de explicatie, dar ca nu trebuie privita cu suspiciune, chiar daca nu este o sarbatoare traditionala romaneasca.

Necesitatea unei zile dedicate femeii a aparut inca de la inceputul secolului, dar impunerea sa pe plan international s-a realizat in anul 1977, printr-o rezolutie a Organizatiei Natiunilor Unite (ONU). "8 Martie nu este o sarbatoare comunista, ci cel mult una socialista. A fost impusa de catre Natiunile Unite, deci nu are nimic de-a face strict cu comunismul. Originile ei sunt identice cu ale unui curs de apa, cu mai multe izvoare. Cred ca prima data s-a vorbit despre o zi nationala a femeii in anul 1909, la o intrunire a Partidului Socialist din Statele Unite, cand mai bine de o suta de femei invitate la respectiva intrunire au hotarat sa sarbatoreasca o zi nationala a femeii in ultima duminica a lunii februarie. Aceasta in contextul in care femeile luptau pentru drepturi egale cu barbatii, pentru dreptul de vot, o mare problema pe care socialistii au adus-o in discutie", ne-a explicat muzeograful Victor Munteanu.

Necesitatea unei zile dedicate femeii, care sa fie sarbatorita la nivel international, a aparut in anul 1910, la Copenhaga, in cadrul Internationalei Socialiste, fara insa a se stabili o data exacta. Ulterior, in anul 1911, femeile din Germania au stabilit ziua de 19 martie ca Zi internationala a femeii, zi care va sta in cele din urma la originea zilei de 8 Martie. "Ziua propusa avea rolul de a marca data de 19 martie 1848, cand regele Prusiei facuse prima promisiune in privinta dreptului de vot al femeilor. A fost primul semnal ca femeile vor avea drept de vot. La aceasta zi au aderat apoi si femeile din Elvetia, din Austria si din Danemarca", a mai precizat muzeograful.

Istoricul zilei femeii include si anii de dupa primul razboi mondial. In anul 1917, femeile ruse au semnat actul de nastere al actualei zile dedicate femeii, respectiv ziua de 8 Martie. Este si motivul pentru care, de cele mai multe ori, s-a produs asocierea zilei de 8 Martie cu comunismul.

"De fapt femeile ruse, care pierdusera foarte multi barbati pe front, au organizat un miting in care au militat pentru pace si pentru paine. Era sfarsitul iernii, fusesera trei ani de razboi, foamete. Acest miting s-a intamplat in ultima duminica a lunii februarie, dar in Calendarul Iulian. Cand s-a facut mutatia spre Calendarul Gregorian ziua aceasta a fost chiar 8 martie si a fost consfintita de Adunarea Natiunilor Unite, printr-o rezolutie, in anul 1977. Este o sarbatoare internationala a femeilor si a pacii si se sarbatoreste in toata lumea", a explicat Victor Munteanu.

Conform documentelor, in Romania 8 Martie se sarbatoreste din aceeasi perioada si a fost impusa in contextul vremii de regimul Ceausescu. Specialistii spun ca sarbatoarea a prins foarte mult, pentru ca nimeni nu avea nimic impotriva celebrarii unei zile a femeii. In prezent, ziua femeii este celebrata in majoritatea tarilor din Europa si in SUA, in functie de ceea ce fiecare popor intelege prin aceasta sarbatoare. In Anglia, spre exemplu, ziua este marcata de marsuri, intruniri, prin care este rememorata lupta femeilor pentru obtinerea de drepturi civile si politice.

Peste obiceiul impamantenit de a dedica ziua de 8 Martie femeii s-a suprapus si o tenta educativa, de sarbatorire a mamelor. "Adultii sarbatoresc femeia. Copiii nu pot sarbatori femeia, pentru ca are alte conotatii, ei trebuie sa sarbatoreasca femeia-mama".?

Babele, zilele fetelor si femeilor

In credinta populara romaneasca zilele cuprinse intre 1-9 martie sunt cunoscute sub denumirea de "babe" si au radacini in legenda Babei Dochia. Foarte important este insa faptul ca si aceste zile erau prin excelenta sarbatorite sau "tinute" numai de femei si fete. Babele, dupa cum bine se stie, isi regasesc originea in legenda Babei Dochia, o baba harca si o soacra rea, care, vrand sa o asupreasca pe nora sa, a trimis-o sa-i aduca fragi din padure la 1 martie. Fata a plecat plangand, dar, spune legenda, ajutata de Dumnezeu, a gasit fragi, i-a adus babei cofa plina, iar aceasta, crezand ca a venit primavara, a plecat cu oile la munte. A imbracat 9 cojoace, pe care din cauza caldurii le-a lepadat treptat si pana la urma a inghetat, transformandu-se intr-o stana de piatra. "Zeitatea este precrestina, numele insa este crestin. Este o confuzie facuta voit cu numele de Evdochia, care nu are nici o legatura cu personajul mitic al Babei Dochia. In civilizatia romaneasca exista acea perioada de trecere, de transformare a timpului si marile sarbatori aici isi gasesc locul, in perioadele de renovare a timpului, in care se pot face vraji de ursita, previziuni meteorologice si se pot face previziuni despre imaginea respectivei femei pentru anul care va veni. Fiecare fata sau femeie isi alege o baba in acest interval 1-9 martie si dupa cum ii incepe ziua asa ii va fi anul. Nu inseamna neaparat ca daca ziua e ploioasa sau innorata va fi neaparat un an rau, dimpotriva, e semn de fertilitate, de fecunditate. Daca ziua e insorita, asta inseamna ca asa va fi ea vazuta in anul care urmeaza de ceilalti membri ai comunitatii", ne-a mai spus Victor Munteanu.

Spolocania, sarbatoarea traditionala a femeii in Moldova

Daca 8 Martie nu poate fi considerata o sarbatoare traditionala a romancelor, traditia ne arata ca inainte de 1900 si mult dupa aceea, in zona Moldovei a existat o zi de sarbatoare numai si numai pentru femei. Aceasta zi era Spolocania, in traditia populara prima zi a Postului Mare. In aceasta zi femeile se adunau la carciuma din sat si beau rachiu pentru a se curata de gustul mancarurilor "de dulce". Denumirea zilei vine, cel mai probabil, din cuvantul ucrainean polokanie care inseamna "a curata".

In aceasta zi femeile spalau si blidele in care se mancase de frupt de-a lungul anului, acestea erau apoi urcate in pod si erau coborate dupa Pasti. "In partea Moldovei se sarbatorea Spolocania, inca tinuta in anumite zone. In aceasta zi numai femeile mergeau la carciuma, mancau si de frupt si traditia spune ca luau guri zdravene de rachiu ca sa nu ramana gustul mancarii de frupt. Era un episod ludic. Chipurile, ca sa nu-si dea seama barbatii ca merg la carciuma, isi luau de acasa si furca cu cate un caier de canepa, pentru ca era o sarbatoare care se tinea si pentru canepa. In acest fel, peste an canepa nu era atacata. Se chiuia dupa fiecare paharel de rachiu, crezandu-se astfel despre canepa ca va fi subtire. Se aruncau, de asemenea, ultimele picaturi din pahar in tavan, ca sa creasca inalta", a povestit muzeograful.
Din seria sarbatorilor celebrate de femei mai fac parte si Iordanitul, intalnit in sudul tarii (imediat dupa Boboteaza), Foca, zi in care numai femeile nu lucrau in vremile de demult (astazi nu lucreaza nici barbatii) si Rusaliile. Nu a existat insa o sarbatoare a femeilor care sa fie celebrata unitar in intreaga tara.
(de Otilia BALINISTEANU)